Cum a ajuns România fără curent? Băsescu: Puteam face termocentrale prin PNRR. „Panarame de miniștri, papițoi”
Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că România a ajuns în criză curent electric pentru că a închis facilități de producție pe cărbune fără a construi nimic în loc. El spune că puteam face 3-4 termocentrale pe gaz prin PNRR: „Panarame de miniștri, papițoi”.
Băsescu a declarat vineri, pentru B1 TV, că am ajuns în criză de energie, să nu producem suficient, deoarece la ministerul de resort am avut numai „panarame” și „papițoi”, care ani de zile n-au fost în stare să facă o termocentrală pe gaze.
Citește și: VIDEO Premierul Ilie Bolojan dă alarma energetică. Alertă națională, pe tot parcursul lui august
Cum a ajuns România fără curent? Băsescu: Puteam face termocentrale prin PNRR. „Panarame de miniștri, papițoi”
„Lumea, dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost, se uită la România şi vede aşa: că nişte miniştri au fost de acord să închidă termocentrale pe cărbune, pentru că au bani în PNRR şi în fondurile de coeziune să facă termocentrale pe gaze, ca să nu mai poluăm.
Dar ei au îndeplinit prima parte, au închis termocentralele pe cărbune, dar nu le-a dat prin cap că înainte de a le închide trebuie să aibă ceva cu care să le înlocuiască.
Şi când îi vezi că miniştrii ăştia care s-au ocupat de Energie sunt toţi mari cunoscători şi îţi explică, unul nu spune de ce nu a substituit puterea instalată pe care a închis-o.
Citește și: Scut energetic de la Kiev: Ucraina salvează rețeaua României cu exporturi masive de curent electric
Unul nu spune! Şi nu sunt numai miniştrii responsabili, şi premierii, de la Nicu şi Marcel încoace, şi miniştrii şi premierii sunt responsabili de faptul că România a ajuns într-o situaţie atât de grea.
Avem bani să facem vreo 3-4 termocentrale pe gaze. N-a făcut nimeni nimic. Au făcut doar licitaţii pe care le-au tot anulat, că nu câştiga cine trebuie şi uite în ce situaţie au adus România!”, a afirmat Traian Băsescu, la B1 TV.
„Este în neregulă faptul că am ajuns aici cu nişte panarame de miniştri de ani de zile, indiferent cum se numesc. Că de regulă am văzut numai papiţoi la Energie. De-ăştia care vorbesc frumos şi nu au făcut nimic, n-au făcut o termocentrală pe gaze”, a mai spus Băsescu.