Cum a ajuns Gheorghe Zamfir să își piardă familia și averea. Șantajat de soție că se sinucide. Iată întreaga dramă pe care a suferit-o maestrul naist. Tu îi cunoști povestea?
A fost expulzat din România
Gheorghe Zamfir este considerat cel mai important interpret de nai din istoria muzicii. A concertat în toată lumea, s-a bucurat de mari onoruri, dar a avut și o viață de roman: expulzat din România, ajuns falit, se îndrăgostește de o fată cu 40 de ani mai mică decât el.
Dar haideți să o luăm cu începutul.
Gheorghe Zamfir s-a născut pe 6 aprilie 1941, la Găeşti, la 50 de km de București. Încă de mic copil a fost pasionat de muzica lăutărească. A urmat Școala specială nr. 1 de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”) la clasa profesorului Fănică Luca, unul dintre cei mai mari „suflători”, așa cum îl numea George Enescu.
În 1959, Zamfir a înregistrat primele lui melodii folclorice, alături de Orchestra de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române.
La doi ani distanță, marele artist a fost admis la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. L-a absolvit cu brio în anul 1966 cu diplomele de pedagogie și dirijorat pentru cor și orchestră.
La începutul anilor 70, interpretul a devenit cunoscut la nivel internațional. A început să aibă concerte în multe locuri ale lumii, SUA, Canada, Australia, Japonia și Africa de Sud, Israel, Orientul Apropiat și Extremul Orient.
La începutul anilor 80, în plin comunism, Zamfir i-a dedicat un concert lui Dumnezeu, fapt care l-ar fi supărat pe Ceaușescu. A fugit din țară, după ce comuniștii au pus presiune pe el.
„În anul 1982 am ales calea exilului, deoarece, după spusele ministrului de Externe de atunci, Ştefan Andrei, care mi-a pus paşaportul cu viză de plecare în buzunar, aş fi avut mult mai mult de suferit dacă aş fi rămas.
Citește și: Joacă milițianul din seria B.D, dar glumele lui deranjează. Alungat, moare singur departe de țară
Mi-a şoptit la ureche: „Ia-ţi valiza, naiurile şi pleacă şi să nu te mai întorci niciodată, că va fi rău de tot pentru tine, Ceauşescu te va omorî”, povestea Gheorghe Zamfir, într-un interviu pentru revista Taifasuri.
S-a întors în țară falit, apoi a urmat divorțul
A continuat să cânte în diferite colțuri ale lumii, însă a făcut greșeli care i-au adus falimentul. S-a trezit în 2002 că este căutat de Fisc, pentru o datorie uriașă, de 2 milioane de euro. A pierdut, la acea vreme, casa, mașinile și chiar dreptul asupra pieselor lui. A revenit în țară după acel eșec. Zamfir era în plin scandal cu fosta lui soție, în 2012. Cântărețul trebuia să-i achite lui Marie Noelle o pensie lunară de întreţinere de 1.500 de euro.
„Am reuşit să scap de acest monstru şi de copiii ei care m-au ponegrit, deşi eu i-am crescut până la majorat şi i-am iubit ca pe ai mei. (…) Noi am avut un contract: ce a fost al meu înainte de căsătorie, rămâne al meu, ce am acumulat împreună, se împarte la jumătate.
Dar ea mi-a luat absolut tot. Şi ce am acumulat înainte de nuntă, mai ales. (…) Ce am salvat, am salvat, ce a rămas acolo, în Franţa, s-a vândut. Chiar şi maşina mea Adenauer de peste 150.000 de euro”, spunea Gheorghe Zamfir pentru click.ro.
S-au căsătorit, dar nu a iubit-o niciodată
Artistul şi Marie Noelle s-au căsătorit în septembrie 1994 şi au locuit o vreme în Franţa, apoi s-au mutat în România. ”Ea, înainte de mariaj, mi-a zis că se sinucide dacă nu o iau de nevastă, că eu sunt omul vieţii ei. Ca un bun creştin, nu am lăsat-o să-şi ia viaţa.
Mi-a căzut la picioare. Am luat-o cu tot cu cei doi copii ai ei, chiar dacă nu am iubit-o. Am ţinut la ea, dar nu am iubit-o cu adevărat”, a mai spus Gheorghe Zamfir. Divorțul s-a finalizat în 2015, după 10 ani de procese.
S-a îndrăgostit de o femeie cu 40 de ani mai tânără
Gheorghe Zamfir și Nicoleta Beca s-au întâlnit în 2008, în timpul unei emisiuni de televiziune. Nicoleta Beca avea 23 de ani. Ei s-au căsătorit în 2015.
Nicoleta Beca este cântăreață de muzică populară. Compozitorul declara anii trecuți că este un înger și că fără ea nu crede că ar fi ajuns la vârsta pe care o are.
Citește și: Adela Mărculescu își revede soțul, aflat pe patul de moarte, la două decenii după ce s-au despărțit