duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Creșele vor primi şi copii nou-născuţi, de la zero luni, după ce Legea Educației a fost modificată

Data publicării: 26.12.2021 • 16:29 Data actualizării: 26.12.2021 • 16:31
Foto: Ziarul de Cluj
Foto: Ziarul de Cluj

Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi şi va creşte numărul de copii care pot fi înscrişi la o unitate, după ce Legea Educaţiei a fost modificată din nou în Senat, zilele trecute.

Astfel, prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță, şi coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut – 0 luni, față de 11 luni cât prevăzuse ministerul, potrivit edupedu.ro.

Concret, înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și trei ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu şapte copii, în medie, dar nu mai mult de nouă și nu mai puțin de cinci.

Acum, în grupa mică vor fi şapte copii în medie, dar nu mai puţin de cinci şi nu mai mult de nouă.

Citește și: Gigi Becali spune că a avut COVID: „Eu nu cred în știință, cred în Dumnezeu!” Se tratează rusește

Proiectul a fost adoptat zilele trecute cu votul PSD, PNL, USR-PLUS. S-au abținut cei de la AUR.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră