COVID Ludovic Orban anunță restricții pentru cei care vin din străinătate

Premierul Ludovic Orban a anunțat că, luni, Comitetul Național de Situații de Urgență va decide reintroducerea restricțiilor pentru țările care au un nivel de infectare mai ridicat decât al României, în ultimele 14 zile.
„Împreună cu reprezentanții Comitetului Național pentru Situații de Urgență vom decide luni să reintroducem măsuri restrictive pentru cei care vin în România din țări cu nivel roșu de Covid. De exemplu, cei care vin în România și stau doar trei zile nu vor mai avea obligația să intre în carantină, cu condiția să fi efectuat un test COVID, cu cel mult 48 de ore înainte, care să fie negativ. Dacă vor sta mai mult de trei zile, atunci rămâne obligația carantinării și a repetării testului”, a precizat șeful Executivului.
Premierul Ludovic Orban a declarat, de asemenea, că a cerut comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi, a acţiunilor de control şi a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii, în contextul epidemiei de coronavirus.