Condamnații penal decorați de președinții României. Condițiile în care pot fi retrase decorațiile

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 10.12.2019 - 16:00

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat de două ori la închisoare pentru corupție, este doar unul dintre cei care au condamnări penale și care au fost decorați de-a lungul timpului de către președinții României.

SHARE

Societatea Timișoara a trimis încă din martie 2016 o listă președintelui Klaus Iohannis de retragere a decoraţiilor şi ordinelor statului român persoanelor condamnate prin hotărâri penale definitive.

Pe lista transmisă președintelui de către Societatea Timișoara sunt menţionate, printre altele, numele lui Adrian Nastase – decorat în 2002, Irina Paula Jianu – decorată în 2004, Miron Mitrea – decorat în 2002, condamnat în 2015.

"În aceeași situație se află și celelalte 14 persoane a căror situație am expus-o în scrisoarea noastră. Au trecut între patru şi şase ani de când au rămas definitive aceste condamnări. Considerăm că a fost timp suficient pentru a lua o hotărâre. Și, încă o dată, sunt doar câteva exemple, nu avem expertiza necesară pentru a face o analiza completă”, declara Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

Adrian Năstase a fost decorat cu Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, 2002. El este condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul „Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită, în 6 ianuarie 2014, şi la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în 20 iunie 2012. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. Adrian Năstase a executat efectiv 500 zile de pedeapsă.

De asemenea, Miron Mitrea a primit Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în anul 200, dar este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Casa din Băneasa”, pentru luare de mită, în 13 febriarie 2015.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a decis să retragă decorațiile tuturor peroanelor care au condamnări penale și că a început efactiv această procedură. El a făcut aceste precizări după ce a fost întrebat dacă îi va retrage distincția lui Adrian Năstase, care a participat la recepția de 1 Decembrie de la Cotroceni.

Potrivit Legii 29/2000 prevede, calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii:
a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate;
b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute la lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului.

De asemenea, pentru judecarea faptelor dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele prevăzute se constituie un consiliu de onoare pentru fiecare ordin. Lista poate fi citită în întregime pe site-ul Hotnews.ro

Iohannis a anunțat că retrage decorațiilor tuturor condamnaților penal

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a decis să retragă decorațiile tuturor peroanelor care au condamnări penale și că a început efactiv această procedură. El a făcut aceste precizări după ce a fost întrebat dacă îi va retrage distincția lui Adrian Năstase.

Iohannis a spus că a decis să îi retragă distincția lui Adrian Năstase, dar și celorlalte persoane condamnate penal și decorate. „Am decis să retrag, în baza prevederilor legale, decorațiile tuturor celor care au condamnări penale. Am demarat deja această procedură de retragere a ordinelor naționale, conferite în numele statului român, demers care va fi finalizat în foarte scurt timp, iar numele persoanelor vizate vor fi comunicate opiniei publice”, a declarat Klaus Iohannis, conform unei postări de pe contul oficial de Facebook al președintelui României. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te