Colectiv - chitaristul Cătălin Scânteie: Autorităţile au dovedit că nu le pasă

DE Adelina Sahlean | 30.10.2019 - 12:37
Cătălin Scânteie, unul dintre răniţii din Clubul Colectiv/Foto Facebook
Cătălin Scânteie, unul dintre răniţii din Clubul Colectiv/Foto Facebook

Chitaristul și actorul Cătălin Scânteie care s-a aflat în clubul Colectiv în urmă cu patru ani împreună cu soţia lui, Sanda, este de părere că nici după tot acest timp nimeni nu va recunoaşte că a greşit, în ciuda imaginilor publicate recent de Libertatea.

SHARE

Referitor apariţia după patru ani a filmărilor, Cătălin Scânteie este sigur "că «cineva» trebuie dat jos şi altcineva «ridicat», fie că vorbim de oameni politici sau secretari de stat. Rămâne de văzut. Oricum, bine nu este. Apariţia filmului nu arată vreo legătură de cauzalitate cu izbucnirea incendiului, ci mai degrabă cu proasta organizare a ISU. Este normal şi logic faptul că în cazul în care pompierii salvatori s-ar fi mişcat mai bine, mai rapid, mai cu interes, mai cu... ce au învăţat ei la şcoală, cu siguranţă s-ar fi salvat mai multe vieţi. Filmul cred că are legatură cu scena politică, cu «anumiţi» oameni de la vârf”.

În ceea ce priveşte dosarul "Colectiv", el spune că "s-a ajuns la tergiversare din cauza sistemului judiciar din România".

"Altceva mă întristează, mai exact faptul că suntem la al doilea judecător (primul s-a retras) şi ca din decembrie, cel nou s-a "cerut" detaşat în alt oraş. Altfel spus, din 2020, vom avea alt judecator. Oricum, din câte ştiu, faptul că dosarul se judecă săptămânal, adică în fiecare joi, cred că se doreşte soluţionarea pe fond până în luna decembrie, când pleacă actualul/ al doilea deja magistrat”, susține Cătălin într-un interviu acordat News.ro.

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul "Mantras of War". La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te