marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Cod galben de ninsori şi vânt până luni

Data publicării: 04.01.2020 • 15:52 Data actualizării: 04.01.2020 • 15:52

Meteorologii au emis atenţionări cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de sâmbătă după amiază până luni dimineaţă.

Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Luni, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali, potrivit ANM.

Temporar la munte va ninge. Meteorologii anunţă că în centrul, vestul, nordul și nord-estul ţării vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș.

Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

Prima avertizarea ANM de tip cod galben vizează zona de munte şi intră în vigoare sâmbătă, la ora 18.00, fiind valabilă până luni la ora 6.00.

La începutul intervalului în Carpații Occidentali, iar din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpații Meridionali, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va sufla cu peste 90 - 100 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

A doua avertizare cod galben afectează Moldova şi intră în vigoare duminică, de la 09:00, fiind valabilă până luni, ora 6:00. Aici vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.

Meteorologii prognozează pentru Bucureşti, în următoarele trei zile, o vreme în general rece şi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie, începând din dimineaţa zilei de duminică.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră