El a apreciat în discursul său că "noua paradigmă a crizei economice şi financiare post-COVID va avea probabil impact asupra domeniului Apărării la nivel global".
Oficialul român a vorbit de angajamentul ţării noastre privind modernizarea forţelor armate.
"Noi, la Ministerul Apărării Naţionale, suntem foarte hotărâţi să mergem înainte cu modernizarea armatei române, fiind conştienţi că, pe lângă avantajele de a avea capabilităţi moderne, care au impact asupra pregătirii şi activităţii noastre, două elemente-cheie ce reies din această iniţiativă vor influenţa investiţiile viitoare", a punctat el.
În acest sens, a menţionat menţinerea cotei de 2% din PIB pentru Apărare până în 2026 şi identificarea şi implementarea celor mai bune metode prin care companiile române se pot implica în programul de achiziţii.
În ceea ce priveşte achiziţiile din domeniul Apărării, el a vorbit de condiţii-cheie pentru respectivele echipamente, anume interoperabilitatea cu statele NATO, UE şi cu partenerii strategici.
Ciucă a amintit că acesta este al patrulea an când Apărarea din România beneficiază de 2% din Produsul Intern Brut.
Totodată, a spus că în perioada 2020-2023 sunt alocaţi 6,05 miliarde de euro de la bugetul de stat pentru echipament de importanţă majoră, pentru modernizarea armatei.
Ministrul a mai spus şi că presiunea crizei sanitare va afecta bugetele pentru achiziţii şi cercetare.
"Ştim că prioritizarea cheltuielilor pentru Apărare în mijlocul unei crize sanitare nu este un lucru uşor. În acelaşi timp, suntem conştienţi că ameninţările ce existau înaintea pandemiei nu au scăzut. Aceste ameninţări înseamnă şi folosirea de noi tehnologii, inclusiv 'inteligenţa artificială', pentru a ne destabiliza şi a ne testa. Guvernele trebuie să investească în noile tehnologii, pentru a descuraja noi ameninţări în viitor", a subliniat el.
Nicolae Ciucă a amintit că România a primit, recent, primul sistem PATRIOT, devenind "primul aliat de pe flancul estic care are un asemenea sistem".
De asemenea, a evidenţiat investiţiile române în modernizarea bazei militare "Mihail Kogălniceanu", pentru ca aceasta să fie "un hub-pivot la Marea Neagră".