„Stimate domnule Președinte,
În intervențiile publice pe care le-ați avut în ultimele săptămâni v-ați antepronunțat într-un mod lipsit de echivoc în privința desemnării Prim-ministrului.
Ignorând voința cetățenilor, exprimată prin vot democratic, ați anunțat public atât înainte de alegeri, cât și după alegeri, că ați luat deja decizia de a desemna în această poziție un reprezentant al partidelor care au pierdut la scrutinul din 6 decembrie 2020.
Prin urmare, discuțiile pe care urmează să le aveți astăzi cu partidele politice mimează doar principiul consultării constituționale la care ați făcut trimitere în invitația dumneavoastră.
Practic, ceea ce urmează să se întâmple astăzi la Palatul Cotroceni este o mascaradă jignitoare la adresa democrației, un act de sfidare a cetățenilor care au participat la alegerile parlamentare.
Partidul Social Democrat refuză să participe la acest simulacru. Refuzăm să validăm prin prezența noastră acest circ politic care începe să semene din ce în ce mai mult cu guvernarea CDR din perioada 1996 - 2000.
Vom face în schimb o opoziție hotărâtă în Parlamentul României și vom folosi toate mijloacele politice, legale și constituționale pentru a apăra interesele cetățenilor care ne-au acordat încrederea lor la ultimele alegeri”, i-a scris Marcel Ciolacu, președintelui Klaus Iohannis.
Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu i-a mai trimis o scrisoare președintelui, în care îi cerea să intervină pentru ca Guvernul să schimbe modul de repartizare a bugetului către comunitățile locale, acuzând că liberalii nu au alocat bani către primăriile care sunt conduse de PSD, potrivit Digi24.ro.