Ce trebuie să știi înainte să cumperi un scaun auto pentru copii. Poliția trage un semnal de alarmă


Poliția atrage atenția asupra importanței alegerii corecte a scaunului auto pentru copii. Mușchii și oasele celor mici sunt mai fragile, iar sistemele de siguranță ale mașinilor sunt concepute pentru adulți.
Mușchii și oasele copiilor nu sunt la fel de rezistente ca ale adulților, fiind mai predispuși la accidentări. În plus, dimensiunea corporală a acestora este sub cea pentru care au fost proiectate sistemele de siguranță ale mașinilor, avertizează Poliția Română.
Scaunele auto pentru copii și scaunele de înălțare (booster) sunt disponibile în numeroase modele, așa că părinților le este recomandat să se informeze înainte de a face o alegere.
Ce trebuie să știi înainte să cumperi un scaun auto pentru copii. Poliția trage un semnal de alarmă
Tipul de mașină nu este esențial; ceea ce contează este alegerea corectă a scaunului auto pentru copil.
Scaunele auto pentru copii și scaunele de înălțare (booster) sunt disponibile în numeroase modele, așa că părinților le este recomandat să se informeze înainte de a face o alegere. Tipul de mașină nu este esențial; ceea ce contează este alegerea corectă a scaunului pentru siguranța copilului.
Citește și: Programul Rabla pentru mașini, blocat 2 ani? Românii și actorii din piața auto protestează
Conform Legii nr. 55/2023 privind regimul circulației pe drumurile publice și normelor Codului Rutier:
-
Copiii cu vârsta sub 3 ani trebuie transportați obligatoriu în scaune auto adaptate greutății și înălțimii lor.
-
Scaunele trebuie instalate corect, de preferință cu spatele la direcția de mers, conform recomandărilor producătorului.
-
Copiii cu vârsta între 3 și 12 ani sau cu o înălțime sub 135 cm trebuie să fie tot în scaune speciale sau pe booster.
-
Copiii care depășesc 135 cm și au peste 12 ani pot folosi centura de siguranță a mașinii, dar trebuie să stea pe locurile din spate. Centura trebuie purtată corect, peste umăr și piept, nu pe gât sau abdomen.
-
Copiii pot sta pe scaunul din față doar dacă înălțimea lor este de cel puțin 150 cm și centura este utilizată corect.
Reguli simple
Sistemele de siguranță pasivă din mașini (centurile și airbag-urile) sunt proiectate pentru adulți. Persoanele sub 150 cm riscă să alunece din centură în timpul unui accident sau să se rănească dacă aceasta nu este poziționată corect.
Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Este important de menționat că, în cazul scaunelor auto, acestea trebuie instalate conform instrucțiunilor producătorului, iar poziționarea corectă a scaunului (cu fața sau cu spatele la direcția de mers) depinde de specificațiile fiecărui model.
Pentru a asigura siguranța copilului, este recomandat ca părinții să se informeze cu privire la reglementările în vigoare și să aleagă scaune auto care corespund standardelor europene de siguranță.
Poliția Română recomandă ca cel mai sigur loc pentru copil să fie bancheta din spate, partea dreaptă, fiind cel mai protejat loc în cazul unui impact și cel mai convenabil pentru a fixa centura de siguranță.