Ce au pățit părinții unui polițist după ce acesta s-a pensionat? Puteau pierde 50.000 €

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 14.06.2024 - 17:21
Ce au pățit părinții unui polițist după ce acesta s-a pensionat - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Ce au pățit părinții unui polițist după ce acesta s-a pensionat - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Hoț prins de polițiști Foto: Poliția Prahova
Hoț prins de polițiști Foto: Poliția Prahova

Un polițist recent pensionat și-a chemat foștii colegi să intervină acasă la părinții lui. Aceștia au fost la un pas să rămână fără banii strânși de o viață. Este vorba despre 50.000 de euro.

SHARE

Deși fiul lor a fost polițist până de curând și probabil că de multe ori le-a spus cum să se apere de ințelăciuni, doi bătrâni au fost păcăliți prin intermediul Internetului.

Norocul lor a fost că fostul om al legii tocmai intra în curte când un tânăr îi amenința și agresa pentru a le lua banii. Hoțul a fost prins și dus la audieri. 

Ce au pățit părinții unui polițist după ce acesta s-a pensionat? Colegii lui le-au sărit în ajutor

Pentru că tatăl fostului polițist le spusese unor necunoscuți pe Internet că deține o sumă mare de bani, acesta a devenit ținta infractorilor.

”Polițistii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați, la data 14 iunie a.c., de către un polițist recent pensionat despre faptul că a surprins în curtea părinților săi o persoană necunoscută, care îi agresa părinții și le solicita sumele de bani deținute.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că, în cursul lunii iunie a.c., un bărbat, de 82 de ani, din orașul Vălenii din Munte după, ce ar fi accesat un link de pe internet ar fi fost contactat telefonic de către o femeie, care l-ar fi îndrumat să depună o sumă de bani într-un cont.

Citește și: O pensionară de 75 de ani, victima unor escroci prin metoda "Accidentul". Aproape 10.000€ prejudiciu

Bărbatul a depus banii și, ulterior, în cadrul unei alte discuții purtate cu aceasta, i-ar fi relatat despre faptul că deține 50.000 de euro în casă.

La data de 14 iunie a.c, în jurul orei 11.00, un fost polițist, a surprins un tânăr, de 18 ani, care îi agresa fizic părinții, un bărbat de 82 și respectiv o femeie, de 77 de ani, solicitându-le sumele de bani deținute.

La scurt timp, în sprijinul fostului coleg au sosit polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte care l-au imobilizat și încătușat pe tânărul în cauză.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Poliția Română într-un comunicat de presă.

Suspectul a fost dus la audieri Foto: IPJ Prahova

Citește și: Cuvântul pe care să nu-l mai spui niciodată la telefon. Ce pățești dacă răspunzi în acest fel?

Cum să ne ferim de atacatorii de pe Internet?

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova dorește să atragă atenția cetățenilor asupra creșterii numărului de tentative de fraudă online și solicitări de informații financiare de către persoane necunoscute. 

Este esențial ca fiecare dintre noi să fie vigilent și să urmeze câteva recomandări pentru a evita să devină victima unor astfel de înșelătorii.

Recomandări importante pentru siguranța dumneavoastră:

1. Nu accesați linkuri suspecte: Nu deschideți linkuri primite prin email-uri sau mesaje text de la expeditori necunoscuți. Aceste linkuri pot conduce către site-uri false care vă pot fura datele personale și financiare.

2. Nu oferiți informații personale: Nu divulgați detalii financiare sau personale (inclusiv numărul contului bancar, parole, coduri PIN) prin telefon, email sau mesaje text, chiar dacă persoana care vă contactează pretinde a fi de la o instituție cunoscută. 

Instituțiile financiare nu vă vor solicita niciodată astfel de informații prin aceste mijloace.

3. Verificați legitimitatea solicitărilor: Dacă primiți o solicitare de informații financiare de la o persoană sau instituție aparent legitimă, contactați direct instituția respectivă folosind datele de contact oficiale pentru a verifica autenticitatea solicitării.

4. Educați-vă familia și prietenii: Informați persoanele din cercul dvs. de apropiați despre aceste riscuri și încurajați-i să urmeze aceleași măsuri de precauție.

În cazul în care suspectați că ați fost victima unei tentative de fraudă sau dacă ați furnizat din greșeală informații financiare unor persoane necunoscute, vă rugăm să contactați imediat poliția la numărul de urgență 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te