luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Caz revoltător în Timiş: un tânăr a aşteptat cinci zile acasă, cu febră 38, rezultatul pentru COVID

Data publicării: 05.08.2020 • 10:22 Data actualizării: 05.08.2020 • 11:35
Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

"Atâta incompetență la oameni care au salariul minim 130 de milioane de lei vechi! Mi-a spus un prieten medic că atâta au (angajații DSP - n.red.)", își începe povestea Paul Gîrbovean, un tânăr de 33 de ani din Timișoara.

Paul s-a simțit rău săptămâna trecută, făcea febră peste 38 de grade. Cum suferă de astm și a avut, în trecut, și pneumonie, ideea că ar putea fi infectat cu coronavirus îl sperie. Joia trecută a chemat ambulanța, dar nu a fost testat, doar i s-a recomandat un tratament cu Paracetamol. Cum simptomele nu au trecut, sâmbătă i s-au recoltat și probe pentru testul COVID.

În mod inexplicabil, echipa care a venit acasă să îl testeze, trimisă de DSP Timiș, avea trecut numele lui în hârtii ca "Gîrbovean Elena", în loc de Gîrbovean Paul, povestește el, pentru HotNews.ro. Le-a explicat că locuiește singur și că nu are pe nimeni pe nume Gîrbovean Elena în familie, iar cei care i-au recoltat probe pentru test i-au promis că vor corecta numele în toate documentele. Lucru care nu s-a întâmplat, însă.

Teoretic, din acest punct încolo, Paul Gîrbovean trebuia să stea izolat la domiciliu, să își ia tratamentul și să aștepte ca DSP Timiș să îl anunțe care este rezultatul testului, imediat ce acesta va fi gata.

Când a văzut însă că rezultatul testului nu mai vine, tânărul a început să sune el la DSP Timiș. Într-o primă fază, nu i-a răspuns nimeni. Când în sfârșit i s-a răspuns la telefon, a aflat cu stupoare că DSP Timiș nu are în evidențe niciun test COVID pe numele Paul Gîrbovean. Figura un test pe numele Gîrbovean Elena, dar i s-a spus că nu îi poate fi comunicat, deoarece ar fi vorba despre o altă persoană, așa că nu i se poate comunica rezultatul testului.

În tot acest timp, Paul Gîrbovean continua să aibă febră peste 38 de grade și să se simtă rău. Nici măcar medicul de familie nu îl primea. În plus, toți angajații firmei la care lucrează, firmă din domeniul construcțiilor, și-au întrerupt activitatea timp de câteva zile, în așteptarea rezultatului testului lui Paul.

În cele din urmă, Paul Gîrbovean a început să își contacteze telefonic prietenii și să le povetească ce a pățit. S-a interesat și a contactat și câțiva jurnaliști, disperat că aștepta de zile întregi în casă, nimeni nu îi comunica rezultatul testului COVID și, în cazul în care cauza simptomelor lui era alta, nu era tratat nici pentru altă afecțiune.

Contactați de reprezentanții Ministerului Sănătății, reprezentanții DSP Timiș l-au sunat, în cele din urmă, pe Paul Gîrbovean și i-au spus, într-o primă fază, că trebuie să vadă ce s-a întâmplat cu testul lui, pentru că nu știu exact. Ulterior, tânărul a fost anunțat că rezultatul testului său COVID este negativ, potrivit jurnaliștilor Hotnews.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră