Bărbatul acuzat că a condus autoturismul marca BMW aflându-se sub influența substanțelor psihoactive drogat și fără a poseda permis de conducere, fiind surprins de către organele de poliție pe strada Sentinelei din Palazu Mare, și urmărit în trafic de polițiști, a fost condamnat.
Citește și: Un tânăr de 16 ani a slăbit de la 100 la 46 de kg cu un tratament naturist. Inima abia îi mai bătea
Dumitru Constantin Romeo a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința a fost dată de Judecătoria Constanța pe 20 octombrie, și nu este definitivă, conform Replica.
Citește și: Interlopii Sile Pietroi și Cristi Bulgaru i-au jecmănit pe manelistul Elis Armeanca și pe Gabi Torje
Potrivit rechizitoriului, lucrătorii Secției 2 Poliție Constanța aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență în cartierul Palazu Mare, pe strada Dumbrăveni, pe sensul de mers Bd. Tomis către strada Sentinelei, au observat că un autoturism BMW, care circula în sens opus, pe strada Dumbrăveni este condus de către Dumitru Constantin Romeo, în vârsta de 29 ani, despre care aveau cunoștință că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Din acest motiv, au trecut în urmărirea autoturismului sus-menționat în vederea opririi, însă în momentul folosirii semnalelor acustice și luminoase din dotarea autospecialei poliției suspectul efectuat viraj stânga, apoi viraj dreapta pe strada Năvodului. Deoarece inculpatul nu oprit, un agent de poliție a procedat la executarea unui foc de armă de avertisment în plan vertical, iar apoi trei focuri de armă către pneuri în vederea imobilizării.
După ce au oprit mașina, cele două persoane au fost imobilizate, fiindu-le aplicate cătușele din dotare. La testarea cu aparatul drogtest, s-a dovedit că inculpatul era sub influența opiumului și a cocainei.