Canicula se întoarce în România. Următoarele săptămânii sunt de foc

DE Octavia Constantinescu | 09.07.2023 - 17:02
Canicula se întoarce în România. Următoarele săptămânii sunt de foc - Foto: Capital / imagine cu caracter ilustrativ
Canicula se întoarce în România. Următoarele săptămânii sunt de foc - Foto: Capital / imagine cu caracter ilustrativ

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sudul şi estul ţării, în următoarele patru săptămâni, iar precipitaţiile vor fi apropiate de normalul perioadei.

SHARE

Astfel, în săptămâna 10 - 17 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sudice.

Cu excepţia nord-vestului extrem al ţării unde regimul pluviometric va fi local excedentar, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în sudul ţării şi la munte, potrivit unui post TV. 

Temperaturile cresc simțitor

În săptămâna 17 - 24 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud şi sud-est, iar cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 24 - 31 iulie arată că temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate de cât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-estice.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Și luna august aduce temperaturi caniculare 

În ultima săptămână de prognoză, 31 iulie - 7 august, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-estul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările meteorologice pentru intervalul 10 iulie - 8 august 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te