Starețul Zenovie Grigore este internat în prezent la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, iar managerul unității medicale, dr. Florin Roșu, a precizat, pentru news.ro, că este internat pe secție, nu în terapie intensivă.
Citește și: Fiul patronului unei firme de pază, înjunghiat în cap de fiul unui interlop dezvoltator imobiliar
„Prezintă un grad de insuficienţă respiratorie, dar starea lui este stabilă. Pacientul este conştient şi cooperant”, a declarat dr. Florin Roșu.
Citește și: Cum a reușit un român să ajungă polițist sub acoperire la New York
Și Mănăstirea Nechit a precizat, pe pagina sa de Facebok, că „întrucât circulă multe zvonuri despre starea de sănătate a părintelui stareţ Arhimandrit Zenovie, ţinem să vă anunţăm că starea părintelui este stabilă şi spre revenire. În momentul de faţă rugăciunile tuturor contează mai mult decât orice. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că părintele se va reface complet”.
Citește și: Grațian și Ciprian Pian rămân închiși, la un an și 5 luni de când au vrut să-l răzbune pe Emi Pian
Anul trecut, starețul susținea, în fața credincioșilor, că „toţi cei care şi-au făcut vaccinul să se aştepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Oamenii care au fost vaccinaţi, în combinaţie cu noua necunoscută - epidemia - nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogaţi. Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ", afirmat atunci stareţul, potrivit stiri-neamt.ro.
El a mai susțint și că „oamenii care sunt astăzi fericiţi că şi-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiţi, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu. Dacă mintea nu va mai funcţiona la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la peşti. Nu va exista nicio explicaţie cu privire la originea acestei noi boli, mortale, care va afecta şi sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală. Oamenii se vor umple de solzi şi cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoşătoare această boală".
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a reacționat după apariția în spațiul public a declarațiilor starețului, spunând că preoți asemenea celui de la Neamț sunt departe de lumea reală a informației medicale.