„Bună mamă, telefonul meu e stricat”. De ce să nu răspunzi la acest mesaj și ce se poate întâmpla? Ce spun autoritățile și la ce să fi atent?
„Bună mamă, telefonul meu e stricat”. De ce să nu răspunzi la acest mesaj și ce se poate întâmpla?
Poliţia Română avertizează asupra unei noi metode de fraudă folosită pe Whatsapp, prin care persoane cu intenţii rău voitoare contactează utilizatori ai acestui serviciu, pretinzând că sunt prieteni, membri ai familiei sau chiar reprezentanţi ai unor instituţii, iar apoi preiau controlul asupra contului celui înşelat şi-l folosesc apoi cu scopul de a înşela alte persoane sau cu alte scopuri.
În cauză, poliţiştii din Suceava fac cercetări sub aspectul infracţiunii de ”înşelăciune”.
În acest context, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava recomandă precauţie la mesajele primite de la numere necunoscute sau chiar de la contacte salvate, în condiţiile în care în această schemă, infractorii se prezintă ca fiind persoane cunoscute sau oficiali şi cer trimiterea unui cod de verificare primit prin SMS.
„Nu divulgaţi niciodată coduri de verificare WhatsApp. Acestea sunt folosite pentru a securiza contul dumneavoastră, iar furnizarea lor poate permite infractorilor să preia controlul contului. Verificaţi întotdeauna identitatea persoanei care vă contactează. Dacă primiţi cereri neobişnuite sau urgente, apelaţi direct persoana respectivă pentru a confirma autenticitatea mesajului. Activaţi autentificarea în doi paşi pe WhatsApp. Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate şi previne accesul neautorizat la contul dumneavoastră, chiar dacă cineva obţine codul de verificare. Nu daţi curs cererilor financiare sau promisiunilor suspecte. Escrocii pot încerca să vă convingă să faceţi plăţi rapide sau să trimiteţi bani sub pretexte false. Educaţi-vă familia şi prietenii. Informaţi-i despre această metodă de fraudă pentru a preveni alte incidente”, sunt sfaturile poliţiştilor pentru utilizatorii reţelelor de socializare şi serviciilor de mesagerie.