Bolojan: Unirea Principatelor Române, posibilă prin decizii asumate de lideri care au acționat responsabil
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că Unirea Țării Românești cu Moldova de la 24 ianuarie 1859 a reprezentat un moment care a deschis drumul României moderne, amintind cu recunoștință de cei care au avut viziunea și curajul de a face acest pas.
"Astăzi marcăm Unirea Țării Românești cu Moldova, realizată la 24 ianuarie 1859, un moment care a deschis drumul României moderne. Ne exprimăm recunoștința față de cei care au avut viziunea și curajul de a face acest pas. Unirea Principatelor Române a fost posibilă prin decizii asumate de lideri care au acționat responsabil și cu gândul la viitor. Ea a fost pregătită de o generație de intelectuali formați în marile universități ale Europei, conectați la ideile liberalismului, ale statului de drept și ale modernizării instituționale. Întorși acasă, au înțeles că progresul nu se construiește prin improvizație, ci prin legi clare și instituții funcționale", a subliniat premierul Bolojan, într-un mesaj transmis cu prilejul zilei de 24 ianuarie.
Bolojan: Unirea Principatelor Române, posibilă prin decizii asumate de lideri care au acționat responsabil
Potrivit premierului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a marcat începutul construirii statului român modern.
Citește și Ziua Unirii Principatelor Române: Președintele, la Focșani și Iași, premierul, la București
"Într-un interval scurt, au fost puse bazele administrației publice, ale sistemului de educație, ale justiției moderne și ale unui stat fiscal unitar. Reformele au fost ambițioase și au urmărit crearea unui stat funcțional. Privind către anul 1859, înțelegem că reformele sunt necesare și că ele trebuie susținute de responsabilitate, transparență și respect pentru reguli. Aceasta este și responsabilitatea noastră astăzi. România are nevoie de un stat care funcționează, își respectă cetățenii și folosește responsabil resursele disponibile, bazat pe instituții credibile și eficiente", a subliniat acesta.
Citește și: Cine a fost ofițerul ce a decis alegerea lui Al. Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei? „Vă tai pe toți”
Premierul a participat, sâmbătă, la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Aleea Dealul Patriarhiei, scrie AGERPRES