Cel mai mic număr de cazuri noi de COVID- 19 de două săptămâni încoace

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 31.05.2020 - 13:10
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate alte 124 de noi cazuri de îmbolnăvire COVID- 19, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

SHARE

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că pandemia a intrat pe pantă descendentă și că ne putem aștepta la un nou pachet de măsuri de relaxare începând cu 15 iunie: ”Este cel mai mic număr de cazuri din ultimele două săptămâni, ceea ce certifică faptul că suntem pe pantă descendentă”.

Cifrele optimiste sunt înregistrate cu doar o zi înainte de deschiderea plajelor și a teraselor.

Până astăzi, 31 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.257 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.256 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Totodată, până acum, 1262 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.330 de persoane. Alte 95.456 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 439.197 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 109.900 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 30 mai a.c., 44 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te