Bărbatul care și-a bătut copilul de șapte ani cu o bucată de lemn, plasat sub control judiciar

DE Miruna Moldoveanu | 10.02.2021 - 16:51
Copilul bătut pentru că nu știa să-și rezolve tema/FOTO: Antena3 (captură)
Copilul bătut pentru că nu știa să-și rezolve tema/FOTO: Antena3 (captură)

Bărbatul care şi-a bătut fiul de şapte ani, care avea dificultăți în a-și rezolva tema cu o bucată de lemn, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Soţia şi copiii bărbatului au fost plasaţi în Centrul Social pentru Victimele Violenţei Intrafamiliale.

SHARE

„La data de 14.01.2021, inculpatul M. M. se afla la domiciliu împreună cu toţi membrii familiei, împrejurări în care, i-a solicitat minorului M. A. T. să rezolve nişte exerciţii pe care le avea ca temă pentru acasă. Minorul a întâmpinat dificultăţi în rezolvarea exerciţiilor respective, motiv pentru care, inculpatul l-a ridicat cu forţa braţelor de pe scaunul de la masă, l-a trântit cu putere de pardoseală, după care, l-a imobilizat cu o mână şi folosind un corp dur, din lemn, i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feselor şi al membrelor, cauzându-i acestuia suferinţe fizice. La desfăşurarea acestui eveniment au asistat toţi membrii familiei, care nu au intervenit, fiindu-le teamă să nu fie agresaţi şi ei la rândul lor”, au transmis, miercuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. 

 
Procurorii precizează că o parte din eveniment a fost surprinsă prin filmare cu telefonul mobil personal, din aceeaşi cameră, de către unul dintre fraţii copilului. 
 
„Ulterior, filmarea în cauză a ajuns la alţi membri ai familiei, precum şi la reprezentanţi ai Compartimentului Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comuna Frumosu, cei din urmă sesizând organele de poliţie competente. Ca măsură de protecţie a membrilor familiei a fost dispusă măsura instituţionalizării acestora în Centrul Social pentru Victimele Violenţei Intrafamiliale din Gura Humorului, în vederea evitării contactului direct cu inculpatul”, au mai precizat procurorii. 
 
Aceştia anunţă că bărbatul este cercetat pentru „violenţă în familie”, iar prin ordonanţa emisă la data de 10.02.2021, s-a dispus  luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, potrivit News.ro.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te