Circulaţia rutieră va fi oprită la trecerea prin tunelurile Topli Dol şi Praveshki Hanove în scopul începerii activităţilor de reparaţie capitală şi de modernizare a acestora.
Atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulație oprită prin tunelurile pe ruta Sofia - Ruse
Cele două tuneluri se află pe tronsonul rutier al autostrăzii Hemus, între km 39 şi km 54, segment rutier important al rutei Sofia-Ruse. Circulaţia va fi deviată şi se va efectua, pe ambele sensuri, prin tunelurile de pe direcţia opusă, dinspre Ruse către Sofia, cu impunerea strictă a unei limite de viteză de până la 50 km/h.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis, vineri, AGERPRES, există premise să se formeze aglomerări însemnate de autovehicule, să fie înregistraţi timpi măriţi de aşteptare în cadrul coloanelor de maşini şi/sau să fie impuse alte trasee rutiere ocolitoare de către autorităţile bulgare competente.
Şoferilor români li se recomandă să conducă preventiv, să respecte regimul de viteză aplicat tronsoanelor rutiere menţionate - de până la 50 km/h, să respecte în mod strict semnalizarea rutieră montată şi indicaţiile/semnalele autorităţilor de control aflate la faţa locului şi să îşi aleagă cu atenţie itinerariul rutier corespunzător în momentul achiziţionării taxelor de drum - TOLL.
Citește și: România și Bulgaria vor construi al treilea pod peste Dunăre, la Giurgiu-Ruse. 2026, termenul final
Aceştia trebuie să se informeze corect, să achiziţioneze din timp vinietele electronice şi să achite taxele de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Citește și: România și Bulgaria, gata să creeze un „Schengen” propriu dacă Austria va vota împotrivă la JAI
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia - www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.