Germania a confirmat în ultimele 24 de ore 74.352 de noi cazuri de Covid-19 și 390 de decese suplimentare.
Potrivit calculelor Institutului Robert Koch, aproximativ 925.800 de persoane din Germania sunt infectate în mod activ cu Sars-Cov-2 la acest moment.
Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a precizat că numărul locuitorilor nevaccinați care sunt infectați și grav bolnavi este mult mai mare decât ponderea lor în totalul populației.
Citește și: Ultimatum rusesc: ori „scenariu de coșmar al confruntării militare” în Europa, ori NATO se restrânge
Potrivit Reuters, acesta a declarat presei, în Berlin: „Dacă toți adulții germani ar fi fost vaccinați, nu ne-am fi aflat în această situație dificilă".
Spahn a vorbit la o zi după ce liderii federali și de stat au anunțat noi restricții dure care vizează în mare parte persoanele nevaccinate, împiedicându-le să intre în magazinele neesențiale, restaurante, în sălile de sport sau cu activități culturale.
Citește și: ICCJ: Iliescu poate fi anchetat penal privind moartea a patru persoane la Mineriadă
De asemenea, guvernul intenționează să propună parlamentului un proiect de obligativitate a vaccinării.
Spahn, care va părăsi probabil funcția săptămâna viitoare, când noul guvern de centru-stânga al Germaniei își va prelua mandatul, s-a opus vaccinării obligatorii și a precizat că va vota împotriva acestei măsuri.