„Având în vedere semnalarea de către inspectorii cu drept de control şi monitorizare a frecventelor întâlniri a viperei de stepă în zona Perişor, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării atenţionează asupra respectării traseelor turistice aprobate. Nerespectarea acestora şi accesul în zonele frecventate de această specie de şerpi veninoşi, foarte activă în această perioadă, expune vizitatorii la pericolul muşcăturilor”, au transmis, luni, pecialiştii.
Citește și: Mihai Gâdea, patriot și mândru că e român, își dă fata, Maisha Karina, la o facultate din Olanda
Aceştia apreciază, în urma monitorizărilor, că cea mai abundentă populaţie de viperă de stepă (Vipera ursinii moldavica) – specie vulnerabilă- se află în zona Perişor-Periteaşca din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD).
Totodată, specaliştii au anunţat că în weekend s-a înregistrat afluenţă de turişti pe plajele sălbatice din sudul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, iar plajele Vadu, Corbu şi Midia au fost din nou pline.
„În cele două zile de weekend au fost estimaţi aproximativ 8.300 de turişti şi 1.220 de autovehicule, Plaja Vadu fiind cea care a înregistrat cel mai mare număr de turişti pe zi, respectiv 3.000 sâmbătă şi 4.000 duminică, de asemenea şi cel mai mare număr de autovehicule (500 pe zi). Din păcate, mulţi dintre cei sosiţi pe aceste plaje sălbatice, neamenajate, continuă să ignore indicaţiile de pe panourile de informare amplasate în zonă şi pun presiune pe habitatele naturale costiere, iar pentru aceste fapte sunt sancţionaţi. Pentru contravenţiile constatate, au fost aplicate în total 46 de sancţiuni dintre care 22 de amenzi în valoare de 21.200 lei şi 24 de avertismente”, a mai transmis RBDD, potrivit News.ro