luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Antony Blinken: La mulți ani, România! Ne mândrim să fim alături de voi, în calitate de aliați NATO

Data publicării: 01.12.2021 • 15:44 Data actualizării: 01.12.2021 • 17:14
Antony Blinken: La mulți ani România. Ne mândrim să fim alături de voi, în calitate de aliați NATO/FOTO: timesofisrael.com
Antony Blinken: La mulți ani România. Ne mândrim să fim alături de voi, în calitate de aliați NATO/FOTO: timesofisrael.com

Secretarul Departamentului de Stat al SUA, Antony J. Blinken, a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Naționale a României, în care urează „La mulți ani poporului român”. „Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliați NATO”, mai arată mesajul.

„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, aniversarea Marii Uniri.

Între România și Statele Unite există un parteneriat durabil, construit pe valori împărtășite, interese comune și legături inter-personale solide. Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliați NATO, să colaborăm pentru a depăși amenințările și provocările prezentului și viitorului, în regiunea Mării Negre și nu numai. Mulțumim României pentru angajamentul său de neclintit pentru apărarea păcii și a libertății în lume, inclusiv în Afganistan.

Citește și: Tot ce știm despre Omicron, cea mai nouă mutație COVID. 44 de cazuri, raportate în Europa

Așteptăm cu nerăbdare să valorificăm vizita la București a Secretarului Apărării Austin, din luna octombrie, vizita Ministrului Afacerilor Externe Aurescu la Washington, D.C, din luna noiembrie, și succesul recentei sesiuni a Dialogului Strategic. Anunțul Președintelui Iohannis de la conferința COP26, conform căruia România se va număra printre primele țări care va găzdui un reactor modular de mici dimensiuni, construit pe baza tehnologiei americane, este încă un exemplu grăitor de promisiune și potențial pentru o colaborare bilaterală și mai strânsă.

Citește și: Românii, primul loc din Uniunea Europeană la capitolul „îmi place să le spun celorlalți ce să facă”

Urez poporului român „La mulți ani” de Ziua Națională, pace și prosperitate în anul ce urmează”, arată mesajul Secretarului de Stat al SUA, Antony J. Blinken, transmis de Ambasada americană la București.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră