"Campania de vaccinare a debutat în urmă cu o lună şi au fost vaccinate peste jumătate de milion de persoane. Sunt programate peste un milion de persoane la vaccinare în continuare. Referitor la etapa întâi, depăşim o rată de vaccinare de peste 92 - 93%, deja. Ceea ce este un element extrem de important", a afirmat Baciu, la dezbaterea online "Vaccinarea, prezent şi viitor".
El şi-a exprimat încrederea că se va schimba raportarea la vaccinare. "Ştim că România are, în general, de câţiva ani, câteva probleme referitoare la anumite zone de vaccinare. Acum este evidentă pentru oricine nevoia de a avea un sistem de vaccinare bine pus la punct, astfel încât să atingem acele obiective europene la care facem tot timpul referire. Există acum această oportunitate în care poţi să dezvolţi politici noi de sănătate, inclusiv în domeniul vaccinării. Există o lege a vaccinării la care s-a lucrat mult timp, un cadru bine definitivat care poate să devină unul din motoarele esenţiale pentru redemararea campaniilor de vaccinare şi alinierea acestora la standarde europene. Putem să vedem încă o dată, prin vaccinul împotriva COVID-19, cât de multe beneficii oferă vaccinarea sănătăţii publice", a explicat secretarul de stat.