LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
4.240.926 Votanți în România
23,55 %
379.747 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

ANALIZĂ Le Monde: România, cuprinsă de un puseu de febră militară

DE Alexandru Pop | Actualizat: 31.07.2022 - 11:44
Emmanuel Macron și președintele României, Klaus Iohannis, trec în revistă trupele prezente la baza aeriană NATO de la Mihail Kogălniceanu, pe 15 iunie 2022 - Foto: Profimedia Images
Emmanuel Macron și președintele României, Klaus Iohannis, trec în revistă trupele prezente la baza aeriană NATO de la Mihail Kogălniceanu, pe 15 iunie 2022 - Foto: Profimedia Images

Într-un amplu material de analiză, publicația franceză susține că, îngrijorată de riscul proliferării războiului, România vrea să primească peste 10.000 de soldați americani și să achiziționeze submarine franceze.

SHARE

Le Monde descrie simplu situația de la gurile Dunării: un tablou al nemișcării. În jur de o sută de nave stau blocate în apele românești și așteaptă să ajungă în portul Sulina.

Aici se varsă Dunărea în Marea Neagră, după ce a parcurs 2.850 de kilometri de la izvorul ei din Germania.

Blocajul a devenit ceva normal în fiecare zi în acest port, care este la doar 170 de kilometri de portul ucrainean Odesa, blocat de armata rusă.

Războiul Rusiei în Ucraina îngrijorează România, țară situată la limita de est a NATO și a Uniunii Europene.

Citește și: Reconstituirea cazului avocatului Felecanu: Noaptea în care și-a aruncat iubita de la etaj

Datorită apartenenței sale la NATO, la care a aderat în 2004, România a reușit să-și securizeze spațiul aerian și să-și consolideze sistemele militare.

Dar mai deține doar un submarin vechi, care nu-i permite să-și asigure apărarea maritimă. Iar acesta este și motivul pentru care Bucureștiul a apelat la Franța pentru a achiziționa submarine.

„Am semnat o scrisoare de intenție împreună cu ministrul francez al apărării pentru achiziționarea de submarine și elicoptere Scorpene”, a declarat ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, pe 19 iulie.

"Intenționăm să achiziționăm două submarine și două elicoptere. Suntem nevoiți să facem asta, pentru că Marea Neagră este din ce în ce mai aglomerată și plină de „rechini”. Până acum, am reușit să dezamorsăm aproximativ 20 de mine din apele noastre teritoriale din zona de conflict dintre Rusia și Ucraina”.

Șase baze NATO

Submarinele Scorpene sunt fabricate de Naval Group, care are deja semnat un acord cu guvernul României din 2019 pentru construirea în România a patru corvete și modernizarea a două fregate.

„Submarinele Scorpene pot detecta orice mișcare suspectă fără a fi detectate”, explică contraamiralul Constantin Ciorobea.

Citește și: VIDEO Coadă de zeci de metri la un fast food din Iași: A dat shaorma pe gratis abonaților Tik Tok

”Ele pot comunica coordonatele unei nave ostile bateriilor de rachete situate pe coastă și permit să se acționeze într-un mod foarte eficient”.

În fața obiectivelor expansioniste ale Rusiei, România se confruntă cu o efervescență militară fără precedent.

Bucureștiul a decis să cumpere 32 de avioane de luptă F-16 și, potrivit lui Klaus Iohannis, armata română este interesată și de F-35, cel mai nou produs din domeniul securității aviației, produs de SUA.

Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, situată la 185 de kilometri est de București, are 2.000 de soldați americani și 500 de francezi, câteva sute de olandezi, italieni și germani și 250 de belgieni.

Această desfășurare are loc ca parte a unei forțe de reacție rapidă a NATO, la a cărei comandă se află Franța.

Citește și: După mai multe atacuri, Camera Reprezentanţilor din SUA adoptă interzicerea puştilor de asalt

Localitatea Mihail Kogălniceanu este una dintre cele șase baze militare pe care România le-a pus la dispoziția NATO, pe lângă un scut antirachetă instalat de armata Statelor Unite la Deveselu, în sudul țării.

În martie 2021, guvernul a aprobat o investiție de 2,8 miliarde de euro la Mihail Kogălniceanu pentru extinderea și modernizarea acestei vechi baze moștenite din epoca comunistă.

Acest mic orășel, situat la aproximativ douăzeci de kilometri de Marea Neagră, are ambiția de a deveni oraș, grație celor 10.000 de soldați americani pe care îi va primi în anii următori.

Mihail Kogălniceanu se dorește a fi pe viitor echivalentul bazei americane Ramstein, situată în vestul Germaniei.

O Mecca a informațiilor militare

Din 2010, România găzduiește și centrul de pregătire Humint (Human Intelligence), specializat în informații militare și găzduit de o fostă bază militară din Oradea, oraș situat în nord-vestul României.

Uitați de vechile baze militare moștenite de pe vremea Tratatului de la Varșovia: aici, la Humint, totul este nou-nouț.

Clădirile renovate sunt vopsite în culori luminoase, iar aleile desenează o grilă perfectă în spațiile verzi înconjurate de sârmă ghimpată.

Este o adevărată Mecca a informațiilor militare NATO, unde se antrenează agenții Alianței.

România intenționează să beneficieze și de un fond de inovare, creat pe 30 iunie, la ultimul summit NATO de la Madrid.

Bucureștiul va găzdui un accelerator de inovare în apărare (”Diana”), în vederea efectuării de cercetări în noile tehnologii care privesc în prezent diferite sectoare militare: inteligență artificială, big data, tehnologii cuantice, biotehnologii și materiale inovatoare.

România se bucură de un atuu important în aceste domenii, datorită unei multitudini de informaticieni, care schimbă situația economică a țării.

Premierul Nicolae Ciucă, numit șef al guvernului în noiembrie 2021, este un fost general care își conduce miniștrii cu mână de fier. În vârstă de 55 de ani, acesta și-a câștigat gradele în marile teatre de război.

Supranumit „Generalul deșertului”, a condus batalionul Scorpionii Roșii, care a însoțit armata americană în timpul operațiunilor „Enduring Freedom” din Afganistan din anii 2002-2003.

Protejatul român al Armatei SUA s-a remarcat și în 2004, în timpul bătăliei de la Nassiria, din Irak, a cărei vedetă a fost.

Washingtonul nu putea visa la un aliat mai bun în fruntea unei țări situate pe flancul estic al NATO în aceste vremuri de război.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te