ADAA a fost premiată la primului summit internațional pentru drepturile persoanelor cu dizabilități

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 07.12.2022 - 14:09
Andreea Neagu și Isabelle Vlădoiu- Foto: ADAA

Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA) a fost singura asociație din România, reprezentată de fondatoarea Andreea Negru, la lucrările primului Summit Internațional despre drepturile persoanelor cu dizabilități, la nivel mondial.

SHARE

ADAA a primit premiul Excellence Award din partea US Institute of Diplomacy and Human Rights, iar Andreea Negru, fondatoarea asociației a fost certificată de către USIDHR drept susținător al drepturilor omului și persoanelor cu dizabilități, promovând incluziunea și susținerea femeilor în viata economică și în comunitate.

Summitul este unic în lume prin accentul pus pe drepturile persoanelor cu dizabilități și s-a adresat companiilor, guvernelor și societății civile. 

Evenimentul a atras peste 260 de participanți din 60 de țări și șase continente, având o gamă variată de vorbitori, inclusiv mesaje de la Secretarul General al ONU, Comisia Europeană, Banca Mondială, viceprim-ministrul Kosovo, ministrul persoanelor cu dizabilități din Republica Democratică Congo, Comisia Europeană, UNESCO și multe alte guverne din întreaga lume.

Andreea Negru, fondatoarea ADAA, a declarat: „Cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă aceleași drepturi, iar persoanele cu dizabilități trebuie să se bucure de șanse egale. Astfel, împreună, putem construi o lume mai bună, incluzivă în care sunt respectate principiile ONU de dezvoltare durabilă. Cu toții avem dreptul să beneficiem cu adevărat de viața economică, socială, politică și culturală.”

Aproximativ un miliard de persoane cu dizabilități de pe tot globul se confruntă încă cu discriminarea și inegalitatea pe scară largă din cauza lipsei de înțelegere și conștientizare a celorlalți.

„Chiar dacă există încă multe disparități în ceea ce privește accesul la asistență medicală, educație, angajare și activități zilnice între persoanele cu dizabilități și colegii lor, discuțiile despre drepturile persoanelor cu dizabilități lipsesc adesea din conversațiile despre drepturile omului din întreaga lume. În acest sens, cred că trebuie depuse eforturi majore pentru a educa oamenii și a crea medii favorabile persoanelor cu dizabilități pentru ca aceștia să trăiască vieți normale, fără teamă sau judecată”, a concluzionat fondatoarea ADAA.

Isabelle Vlădoiu, fondatoarea US Institute of Diplomacy and Human Rights, a declarat: „Prin acest eveniment- primul summit global axat pe drepturile persoanelor cu dizabilități –am scris o pagină de istorie la nivel mondial. Sunt convinsă  că rezultatele acestui Summit vor duce la îmbunătățiri tangibile în viața persoanelor cu dizabilități de pe tot globul. Summit-ul internațional pentru drepturile persoanelor cu dizabilități a fost o experiență de neprețuit pentru participanții săi. Mai mult decât suma perspectivelor și expertiza vorbitorilor, pe parcursul a cinci zile, Summit-ul a instruit și a certificat în mod activ pe toți cei prezenți să fie susținători ai drepturilor persoanelor cu dizabilități”.

În cadrul evenimentului, a fost semnat un Memorandum de Colaborare între Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA) și US Institute of Diplomacy and Human Rights (USIDHR) prin care cele două organizații vor colabora pe proiecte de interes comun, promovând educația, cercetarea și inovarea și programe internaționale menite să susțină drepturile omului, vor milita pentru susținerea egalității de gen și implementarea culturii de business în comunitățile din întreaga lume.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te