joi 16 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

12.000 de tone de azotat de amoniu depozitate necorespunzător, descoperite de poliţişti

Data publicării: 15.09.2020 • 14:13

Aproape 12.000 de tone de azotat de amoniu, substanţă foarte periculoasă care era depozitată necorespunzător, au fost descoperite de poliţişti în urma unei acţiuni la nivel naţional, desfăşurate în ultimele luni.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au coordonat o acţiune naţională, pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor, fiind vizate cele ce conţin fosfură de aluminiu sau azotat de amoniu.


"Obiectivele acţiunii au fost creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor şi a precursorilor de explozivi. În acest sens, au fost verificate modul de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor ce conţin fosfură de aluminiu sau îngrăşăminte ce conţin azotat de amoniu, precum şi condiţiile de păstrare, depozitare, transport şi utilizare de către agenţii economici”, se arată în comunicat.

În cadrul acţiunii, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 121 de infracţiuni, cea mai mare parte fiind prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului (80 de infracţiuni). De asemenea, au fost constatate 19 infracţiuni prevăzute de art. 359 Cod penal privind traficul de produse sau substanţe toxice şi 22 de infracţiuni la alte acte normative.

În cadrul acţiunii, desfăşurate în perioada 27 iulie – 8 septembrie, au fost descoperite 11.894.266 de kilograme de îngrăşăminte ce conţin azotat de amoniu depozitate în condiţii necorespunzătoare, care ar putea pune în pericol mediul şi sănătatea populaţiei, faţă de care au fost dispuse măsuri legale pentru depozitarea acestora în spaţii adecvate.

De asemenea, în cazul a peste 107 kilograme de produse de protecţie a plantelor ce conţin fosfură de aluminiu şi 579 de litri de alte categorii de produse de protecţie a plantelor, au fost luate măsuri legale pentru a fi prevenită apariţia unor evenimente negative.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră