11 milioane de euro, cel mai mare premiu nerevendicat din istoria loteriei germane

DE Elena Andrei | Actualizat: 05.01.2021 - 21:12
sursă yahoo

Un german nu și-a revendicat premiul de 11 milioane de euro de la Toto - Lotto nici după trei ani, când expiră timpul, rămânând o enigmă în istoria loteriei germane.

SHARE

Pentru un parior german au expirat cei trei ani în care putea revendica premiul în valoare de 11,3 milioane de euro.

„După o lungă căutare, încă ne doream să putem să îi acordăm premiul norocosului câștigător”, a afirmat Georg Wacker, directorul Toto-Lotto.

Câștigătorul necunoscut a avut la dispoziție trei ani și jumătate să își revendice premiul neimpozabil obținut în urma extragerii de la 1 aprilie 2017.

Însă acesta (sau aceasta) nu s-a prezentat niciodată cu biletul câștigător în pofida apelurilor publice repetate.

Potrivit ziarului Münchner Merkur, biletul câștigător a fost cumpărat anonim între 29 martie și 1 aprilie 2017 din orașul Reutlingen, din sudul Germaniei, în apropiere de Stuttgart.

Dar în ciuda amplei mediatizări, inclusiv pe rețelele de socializare, nimeni nu s-a prezentat să revendice banii.

Banii se vor întoarce acum în fondul de premii al loteriei, în conformitate cu legea germană care prevede că un câștig trebuie revendicat în decurs de trei ani de la sfârșitul anului calendaristic în care a fost obținut.

Directorul Toto-Lotto a subliniat că au mai existat premii nerevendicate, dar pentru câștiguri atât de mai, este extrem de rară nerevendicarea.

„Eu nu am mai auzit de niciun astfel de caz”, a declarat Georg Wacker.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te