Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 13.10.2018 - 18:44
Înaltpreasfinţitul Iosif

Iosif Pop, pe numele de mirean Ilie Pop, s-a născut pe 19 februarie1966 la Vișeu de Jos, Maramureș.

SHARE

 A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai“ din Baia Mare în 1984, apoi a intrat în același an la Facultatea de Ingineri și a început imediat serviciul militar pentru nouă luni. Nu a fost însă atras de această instituție de învățământ tehnică la care a și renunțat în favoarea Facultății de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu pe care a absolvit-o în 1993. A urmat doctoratul  la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie“ din Paris (1994-1998), cu tema „Taina persoanei umane la Sfântul Simeon Noul Teolog“, sub coordonarea Părintelui Boris Bobrinskoy și a profesorului Olivier Clement.

Hirotonit diacon (19 octombrie 1993) şi preot (26 octombrie 1993), a fost duhovnic şi preparator în cadrul Facultăţii şi profesor la Seminarul teologic (1993-1994).

La 17 aprilie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Iosif. A deservit ca preot şi duhovnic la Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa (1994-1998).

La 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales Arhiepiscop. 

A fost hirotonit la 15 martie 1998 în catedrala greacă Sfântul Ştefan din Paris de un sobor de 12 ierarhi, condus de Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei.

În jurisdicţia Arhiepiscopiei se află parohiile şi comunităţile române din Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii. În prezent, sunt organizate peste 130 de parohii şi comunităţi. La 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinţia Sa dobândind titlul de Mitropolit.

Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membru al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa. În perioada 2001-2002 a fost locţiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii şi Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei.

Din anul 2002 este numit de Sfântul Sinod director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles).

A fost decorat în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

În perioada 15-23 septembrie2014 a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la cea de-a treisprezecea sesiune plenară a Comisiei Mixte de Dialog Teologic Catolic-Ortodox, desfășurată la Amman, Iordania .

Top 10 Religie

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te