VIDEO De ce unii oameni trăiesc mai mult. Ce sunt zonele albastre. Secretul din Loma Linda

DE Irina Petraru | Actualizat: 14.01.2024 - 11:47

De ce unii oameni trăiesc mai mult? Cum e posibil ca unii pensionari să fie plini de energie, cu mintea brici și o sănătate bună chiar și la vârste înaintate? Ce îi diferențiază pe aceștia de alți oameni? În mod surprinzător nu este vorba de bani, ci de stil de viață.

SHARE

De ce unii oameni trăiesc mai mult? Ce îi diferențiază pe aceștia de alți oameni? În mod surprinzător nu este vorba de bani, ci de stil de viață. 

O demonstrează locuitorii din câteva regiuni de pe glob, denumite „zonele albastre”. Sunt acele zone în care s-a observat că oamenii trăiesc mai mult. 

Medicul nutriționist Virgiliu Stroescu a discutat cu Irina Petraru, la Newsweek Life, despre stilul de viață care ne poate ajuta să ne păstrăm o formă bună fizică și psihică până la vârste înaintate. 

De ce unii oameni trăiesc mai mult. Ce sunt zonele albastre 

Localnicii par a trăi după alte reguli și acest lucru se vede ]n calitatea vieții lor. Deocamdată se vorbește despre cinci zone de acest gen pe glob: Okinawa, Sardinia, Ikaria, o regiune din Costa Rica și localitatea Loma Linda din California. 

Citește și: VIDEO Care sunt beneficiile postului intermitent și cum ne putem păstra tinerețea și sănătatea

Cazul Loma Linda este unul special. Este vorba de un orășel format în jurul comunității adventiste. Majoritatea locuitorilor consumă doar hrană vegetală, evită alcoolul și practică diverse sporturi. 

La doar câțiva kilometri de Loma Linda este San Bernardino, localitatea în care a apărut cel mai cunoscut fast-food din toate timpurile. Localnicii de aici sunt obișnuiți cu o dietă tipic americană.

Citește și: Cât de periculoasă e pâinea pentru sănătate. Medicul Vlad Ciurea a dat verdictul

Se mănâncă foarte multă carne și mulți hamburgeri. Studiile au arătat că cei din Loma Linda, care au  o alimentație preponderent vegetariană, trăiesc chiar și cu 10 ani mai mult, decât cei din San  Bernardino. 

Secretul din Loma Linda

Care este secretul locuitorilor din Loma Linda? Ce au în comun oamenii din zonele albastre? Medicul nutriționist Virgiliu Stroescu a explicat, la Newsweek Life, despre ce este vorba.

Irina Petraru: Să vorbim puțin despre Loma Linda, pentru că dvs. ați fost acolo. Mi-ați spus că, în primul rând, fiind foarte cald, oamenii se trezesc pe la ora 5 și fac mișcare. 

Virgiliu Stroescu: Este un fel de pustiu acolo. Ziua sunt temperaturi de necrezut. Oamenii folosesc aparate de aer condiționat zi și noapte. Le place să fie mai mult rece decât cald. La ei în casă trebuie să pui o haină mai groasă sau un halat. 

Citește și: De ce te doare capul când ești mahmur ? Ce să faci să nu-ți mai fie rău după ce ai băut alcool ?

Faptul că trăiesc cu 10 ani mai mult decât ceilalți, nu poate fi explicat doar din punct de vedere genetic. Ei au un stil de viață deosebit. În general, 80-90% sunt vegetarieni, având aceeași religie, adventistă. 

Ei consideră, după îndrumările religiei lor, că cea mai bună hrană este cea dată de Dumnezeu. O hrană care să fie vie, care să aibă fibre vegetale. 

Ei fac obligatoriu mișcare dimineață și seara, fac hidroterapie. mulți au bazin de înot în curte. 

De asemenea, au o bucătărie vegetariană foarte gustoasă și în general nu se mănâncă individual ci colectiv. Fecare alege din 10, 15, 20 de feluri ceea ce le place. 

În fiecare sâmbătă ei se adună, cântă împreună, ascultă predici împreună, vin la biserică. Toți acești factori coroborați arată că stilul de viață este deosebit de important. Și dacă la 7 km, 8, 10 kilometri ei trăiesc cu 10 ani mai mult decât alții, înseamnă că stilul de viață contează. Uite, în cazul ăsta se îmbină foarte bune religia cu știința. 

Irina Petraru: Am putea să spunem că e vorba până la urmă despre spiritualitate, despre a crede în ceva, că este vorba despre un anumit tip de religie sau de o credință într-o forță superioară. 

În general a fost observată că spiritualitatea în cazul acestor cinci zone albastre a contat foarte mult. Pe lângă comunitate, pe lângă socializarea cu cei apropiați, mai e un lucru aici. 

Dacă e să vorbim despre hrană vegetală, sunt foarte multe credințe. Sunt foarte mulți oameni care spun că „trebuie să-ți iei proteină”. Dar proteină nu găsești în hrană verde, trebuie să mănânci carne, trebuie să mănânci ouă. Cum stau lucrurile? 

Virgiliu Stroescu: Proteinele sunt grupuri de aminoacizi și există proteine animale și proteine vegetale. Proteinele vegetale sunt mult mai sănătoase pentru că sunt alcaline. 

Cele animale sunt acide și mediu acid favorizează cancerul. Nu, n-avem nevoie de proteine animale. Avem nevoie de aminoacizi. 

Altă minciună: dacă mănânci proteină animală ai proteine bune. Cei care mănâncă proteină animală sunt mai predispuși la cancer și la boli degenerative. Plus că au o structură mult mai complicată și foarte greu să digeră. 

Irina Petraru: Unora n-o să le placă ce spuneți. 

Virgiliu Stroescu: Păi știu. Păi încă ceva: sunt tradiții. Eu vorbesc nu ca nutriționist ci ca cercetor științific. Am lucrat la medicină sportivă, în cercetare. 

Oamenii aruncă tot felul de lucruri ca să-și întrețină credințele lor. Proteina animală e superioară? E greșit. Proteina animală este inferioară. 

Aminoacizi esențiali fac numai plantele și accentuez acest lucru, ca să înțeleagă lumea. Sunt tot felul de tradiții pe care le-am apucat. “Copiii au nevoie de carne și proteina animală”. Nu. Copiii au nevoie de aminoacid. 

Irina Petraru: Vorbim despre activitate fizică. Se spune că nu ai cum să ai forță, să faci mușchi, nu ai cum să obții asta cu proteină din legume. 

Virgiliu Stroescu: La ora actuală pe plan mondial, marii campioni ai lumii sunt toți vegetarieni sau majoritate vegetarieni. Ceva interesant: știți că gladiatorii erau vegetarieni? 

Și știți din ce cauză? Pentru că au observat că au mai multă forță și mai multă rezistență. Acolo, ori trăiești, ori mori. Atunci ei au văzut din experiența lor că dacă mănâncă vegetale au mai multă rezistență. 

Mi-a spus foarte multă lume: “după ce mănânc carne mă apucă somnul, mă apucă oboseala, pe când la vegetale nu.” Uitați-vă la leu. zace o săptămână după ce mănâncă, pe când gazelele aleargă cu 60-70km/h zilnic. Și n-au absolut nimic. 

Îmi aduc aminte când lucram cu sportivii de performanță. Le zic: măi, înainte de meci nu mâncați friptură, mâncați ceva dulciuri, mâncați ceva cartofi, mâncați ceva pâine, dulciuri,  fructe. 

Nu mâncați carne la începutul meciului deoarece carnea îți ia de tot elanul. Pentru că prin sintetizarea cărnii se consumă multă, multă energie. 

Hrana animală obosește, dă o stare de oboseală, pe când hrana vegetală este vie, are fibre vegetale. Îți împrospătezi organismul, îl curăță permanent. Fibrele vegetale sunt ca un mop. Tot ce e rău, tot ce e prost, tot ce e în plus ele absorb.

Irina Petraru: Unde sunt fibrele? Unde le găsim și ce sunt ele? 

Virgiliu Stroescu: Fibrele vegetale sunt cea mai mare inovație a creațiunii, că sunt cele care curăță pe de o parte, care scot ceea ce este toxic. 

Ai colesterol mult, ai grăsime multă, ai consumat alcool? Trage cu fibre. Al doilea aspect al fibrei este că ajută la tranzitul intestinal. Toți oamenii care mănâncă fibre nu fac cancer de colon. 

Ați văzut că în trenurile acelea chinezești vin niște oameni și presează să intre toți, cât mai mulți. Ei, fibrele asta fac. Fibrele elimină mizeria din tubul digestiv și cresc imunitatea. 

Irina Petraru: Dacă e să vorbim despre elementele pe care le au în comun cele cinci zone albastre, care sunt acestea?

Pentru că nu vorbim doar despre alimentație, vorbim despre un stil de viață pe care îl folosesc intuitiv. 

Unii l-au preluat în mod intuitiv, de secole, așa au trăit și bunicii, și străbunicii. Și în mod intuitiv oamenii și-au dat seama că anumite lucruri contează. 

Virgiliu Stroescu: Deci punctul numărul unu este alimentația. Punctul numărul unu, pentru că e stofa, este materialul. Mănâncă multe vegetale, cu multe vitamine. Ați auzit de substanțe fitochimice? 

Toate plantele au niște culori. Ei, alea sunt secretul, substanțe fito chimice care dau imunitate puternică și ne feresc de toate bolile. 

De exemplu, resveratrolul se găsește în substanțe negre. Dacă mâncăm hrană de culoare închisă asigurăm o sănătate genetică. 

Apoi galbenul, verdele, roșu, protocaliu, frunzele, salatele, Dumnezeu le-a făcut să fie niște binecuvântări. Și dacă mâncăm în fiecare zi toate culorile, cât mai multe culori, vom avea cât mai mult efecte. 

Dumnezeu n-a făcut un fruct, o mâncare și a zis mâncați-o! Nu. Fiți deștepți și luați din fiecare câte ceva. 

Ce mai contează? Mișcare, odihnă, stilul de viață. Să fii liniștit și calm, să ai o relație cu Dumnezeu. Uite, spunea profesorul Ciurea că a fost făcut mai demult un experiment. 

Pentru niște bolnavi într-un spital s-au rugat, pentru restul nu. Pentru primii au avut rate de vindecare incredibile. Factorul religios, factorul spiritual e foarte important. 

Toate aceste grupuri mănâncă bine, fac mișcare multă, au o legătură spirituală, în general stau în mijlocul naturii, au aer curat. 

În plus oamenii se întâlnesc, discută împreună. Asta îi face să nu mai aibă conflicte În momentul în care am iertat, a căzut de pe capul nostru o presiune. Dacă au relații bune, dacă oamenii au legătură cu Dumnezeu, au pace. Au liniște.  

În America mai e ceva interesant. Oamenii, chiar dacă nu te cunosc, îți zâmbesc. Starea aceasta este molipsitoare. Adică, fără să vrei, te încarci cu energii bune. Când vorbim pe cineva de rău, noi ne distrugem. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te