Pe 20 octombrie, Biserica îi prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Artemie și pe Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia. Ce tradiții și superstiții sunt în această zi?
Sfântul Mare Mucenic Artemie
Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 octombrie.
Sfântul Artemie a fost comandant în armata Sfântului Mare Împărat Constantin (306-337) şi martor la toate înfăptuirile acestuia. A văzut pe cer semnul Crucii şi a participat la lupta de la Podul Vulturului (312), împotriva lui Maxenţiu.
Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, Sfântul Artemie a suferit moarte martirică în vremea împăratului Iulian Paravatul (Apostatul) (361-363). În timpul cât a condus Imperiul Roman, Iulian Apostatul a încercat să readucă şi să impună cu forţa păgânismul.
După moartea Sfântului Constantin (337), la ordinul împăratului Constanţiu, în anul 356, Sfântul Artemie a aflat şi a adus la Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei, Luca şi Timotei. Ulterior, Sfântul Artemie a fost numit guvernator al Egiptului.
Când împăratul Iulian Apostatul a dezlănţuit prigonirea creştinilor din Antiohia, guvernatorul Artemie l-a mustrat pe acesta că s-a lepădat de Hristos. Drept urmare, a fost torturat pentru îndrăzneala sa.
Sfântul Artemie, aflat în chinuri şi suferinţe mari, în faţa împăratului Iulian, care îi cerea să renunţe la Hristos, a mărturisit că în timpul bătăliei duse de Constantin cel Mare împotriva lui Maxenţiu: "într-o zi de amiază s-a arătat pe cer o cruce, strălucind mai mult decât razele soarelui şi o scrisoare cu stele în limba latină, care îi făgăduia lui biruinţa întru acel semn. Crucea aceea care se arătase pe cer am văzut-o noi toţi şi scrisoarea aceea am citit-o şi sunt până şi acum în oaste mulţi din ostaşii tăi bătrâni care ţin bine minte despre aceasta, spre care cu ochi luminaţi au privit". (Vieţile Sfinţilor)
„Pe Hristos L-au văzut prorocii mai înainte cu sute de ani, precum tu singur ştii bine. Şi multe sunt mărturiile pentru venirea Lui şi de la zeii voştri multe prorociri sunt pentru Hristos şi mai înainte grăirile şi scrierile sibilelor şi stihurile lui Virgiliu'. Sfântul spunea că de multe ori diavolii cei ce locuiesc în idoli, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu, au mărturisit chiar adevărul, că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Iar Iulian, nesuferind să asculte cuvintele cele adevărate ale lui Artemie, a poruncit ca să-l dezbrace pe mucenic şi cu ţepuşe înroşite în foc să-i strujească coastele, iar spatele să i-l strujească cu fier ascuţit. Artemie, ca şi cum nu ar fi simţit durerile, nu scotea nici un glas, nici nu gemea, arătându-se nebiruit în răbdare". (Vieţile Sfinţilor)
După multe şi înfricoşătoare chinuri, Sfântul Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului. Trupul său a fost cerut de la judecători de o femeie, pe nume Arista, diaconiţă a bisericii Antiohiei.
„Aceasta, ungându-l cu arome de mare preţ, l-a pus într-o raclă şi l-a trimis la Constantinopol, unde l-a îngropat cu cinste. Multe şi negrăite minuni se făceau la moaştele lui şi mulţi neputincioşi se vindecau, vindecări pe care şi acum le dă Sfântul Artemie tuturor celor ce cu credinţă aleargă la dânsul" (Vieţile Sfinţilor). (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor", citat de Agerpres)
20 octombrie, tradiții și superstiții păgâne
Semnele de astăzi ne spun cât de curând va începe iarna și vremea rece:
- dacă arborii nu și-au pierdut încă frunzele, iarna va începe peste o lună;
- vremea este frumoasă - va dura doar până pe 10 noiembrie;
- Luna este palidă - așteptați-vă la zăpadă și ger în câteva zile;
- vulturii și ciorile fac zgomot și zboară haotic - zăpada va cădea în curând;
- găinile se așază devreme în cuib - va fi îngheț.
Citește și: SĂRBĂTOARE 19 OCTOMBRIE Ce să faci azi ca să-ți meargă bine anul. Cine a fost Sfânta Cleopatra?
Ce să nu faci pe 20 octombrie
Astăzi, ca în orice altă zi, Biserica este împotriva certurilor, calomniei, bârfei, defăimării și condamnării, invidiei, lăcomiei, răzbunării și disperării. Nu trebuie să îi refuzi pe cei care îți cer ajutorul.
Oamenii cred că astăzi nu te poți distra prea mult și, de asemenea, este recomandat să nu te căsătorești - căsnicia va fi scurtă.
Citește și: SĂRBĂTOARE 18 OCTOMBRIE De ce să mănânci ceapă azi? Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Ce să faci pe 20 octombrie
Sfântul Artemie este considerat patronul militarilor, așa că în sărbătoarea bisericească din 20 octombrie, ziua pomenirii sale, se obișnuiește să ne rugăm pentru sănătatea militarilor și întoarcerea lor cu bine acasă, oriunde s-ar afla.
Pe vremuri, militarii primeau cadouri și erau onorați în toate felurile posibile în această zi.
Citește și: SĂRBĂTOARE 17 OCTOMBRIE De ce să nu împrumuți azi bani. Sfântul torturat de un împărat iconoclast