”Vara eram prieten bun al balonului rotund. Iarna, când îngheța pământul și fulgii invadau stadioanele, mă încălzeam pe patinoare cu ”tovărășia” crosei și a pucului. Fotbalul mi-a adus zestrea de popularitate, hocheiul i-a asigurat longevitatea”, scria Mihai Flamaropol (1919 - 1985) în volumul ”Amintiri din fotbal și hochei”.
Recunoașteți personajul? A jucat și fotbal, și hochei la CCA și la echipa națională. Arăta ca un star
Mihai Ionescu îl caracterizează în cartea „101 idoli ai gazonului” ca fiind „înalt, subțire, ca înfățișare star de cinema, cu un mers ușor legănat, alură de decatlonist, cu o ținută vestimentară ireproșabilă, mereu în pas cu moda”.
La vârsta de 12 ani, Mihai Flamaropol intra în lumea fotbalului, ca half centru la Gloria București. La 17 ani s-a împrietenit cu crosa și cu pucul, devenind repede titular în prima garnitură a hocheiștilor de la clubul Telefoane.
În funcție de sezon, a alternat fotbalul cu hocheiul pe gheață, pentru ambele dovedind calități de excepție care l-au impus printre marii sportivi ai țării.
După 13 ani la Gloria, Flamaropol, care avea atunci 32 de ani, ajunge la CCA București în 1952, formație cu care câștigă două titluri de campion (1952 și 1953) și o Cupă a României (1952). În echipa națională debutează pe 20 iunie 1948 într-un meci din Cupa Balcanică cu Bulgaria, meci câștigat de tricolori cu 3-2.
A dat numele patinoarului echipei Steaua
În același timp, a fost și unul dintre jucătorii de bază a echipei de hochei pe gheață a clubului militar bucureștean, multiplă campioană națională, cu care merge din victorie în victorie.
După ce și-a încheiat, în pragul împlinirii a patru decenii de viață, cariera competițională, s-a dedicat, în continuare profesiei de antrenor de hochei, repurtând succese de prestigiu internațional.
Citește și: Recunoașteți personajul? Copilul „născut” în barcă va fi cel mai mare sportiv român din istorie
Patinoarul echipei Steaua a primit numele lui Mihai Flamaropol ca semn de recunoștință pentru activitatea sportivă de excepție a acestuia.
Începând din 1975, s-a retras în lumea scrisului. Cu un talent remarcabil, a pus în paginile de reportaj o bună parte din experiența sa de jucător și antrenor, oferind cititorilor momente de reală desfătare, cu povești adevărate și întâmplări inedite din tumultoasa lume a sportului românesc și internațional.
Menționăm, în acest sens, volumele ”Hochei pe gheață”, ”50 de ani de hochei în România”, ”Însemnările unui sportiv”, ”Fotbal - cadran românesc” și ”Fotbal - cadran mondial”.
