Predicțiile lui Isaac Asimov despre anul 2019

DE Mihai Duță | Actualizat: 31.12.2018 - 18:03
Isaac Asimov a fost unul dintre cei mai importanți autori de science-fiction FOTO: Gettyiamges
Isaac Asimov a fost unul dintre cei mai importanți autori de science-fiction FOTO: Gettyiamges

Acum 35 de ani, celebrul scriitor american de science-fiction, a fost întrebat de publicația “The Star” despre cum crede că va arăta lumea în 2019.

SHARE

Scriitorul pleca de la premiza că nu va exista un conflict nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică, considerân că, în caz contrar, ar fi absolut inutil să discute despre cum va fi viața în 2019.

Isaac Asimov era convins că informatizarea va continua și că diversele aplicații ale calculatoarelor vor ajunge și în casele oamenilor, nu doar în instituțiile guvernamentale, așa cum era în 1983. 

"Complexitatea din ce în ce mai mare a societăţii va face imposibilă munca fără ele, și acele părţi ale lumii care rămân în urmă în această privinţă vor avea de suferit, iar guvernele lor se vor bate pe informatizare, aşa cum se bat acum pentru arme. Efectul imediat al intensificării computerizării va fi, desigur, să ne schimbăm complet obiceiurile de lucru…

Locurile de muncă care vor apărea vor implica în mod inevitabil proiectarea, fabricarea, instalarea, întreținerea și repararea calculatoarelor și a roboților, precum și o înțelegere a industriilor cu totul noi pe care aceste mașini "inteligente" le vor face posibile.

Aceasta înseamnă că trebuie să aibă loc o schimbare vastă în ceea ce privește natura educației, iar populații întregi trebuie să devină "licențiate pe calculator" și trebuie să fie învățate să se descurce într-o lume «high tech» ", declara Asimov pentru The Star.

Scriitorul credea că dacă se vor estompa conflictele militare, utilizarea spațiului cosmic va fi mai mult decât o altă arena pentru război.

"Până în 2019, ne vom întoarce pe Lună în forţă. Nu vor fi doar americanii, ci şi o forţă internaţională de o anumită mărime; şi nu să colecteze doar roci de pe Lună, ci să înfiinţeze o staţie de minerit care să proceseze solul Lunii şi să o ducă în locuri în spaţiu unde poate fi topită în metale, ceramică. sticlă şi beton - materiale de construcţie pentru structurile mari care vor fi puse în orbită pe Pământ.

O astfel de structură, care ar putea fi finalizată până în 2019, ar fi prototipul unei staţii de energie solară, echipată pentru colectarea energiei solare, convertirea acesteia în microunde şi transmisia ei pe Pământ", credea Isaac Asimov.

Articolul original a fost publicat în "The Star", la 31 decembrie 1983.

Isaac Asimov (1920-1992) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai genului Science Fiction. El a fost și profesor de biochimie la Universitatea din Boston. Cele mai cunoscute cărți ale lui Asimov sunt seriile: Fundația, Imperiul Galactic si Roboții. Tot el a stabilit și  legile roboticii:

0.Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.

1.Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.

2.Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.

3.Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te