Nichita Stănescu avea să se nască la 31 martie 1933, la Ploieşti, un oraș pe care l-a iubit nespus. Tatăl său, Nicolae Stănescu, era comerciant, iar mama, Tatiana, provenea dintr-o familie rusească refugiată în România în 1917, potrivit ''Dicţionarului scriitorilor români”.
Se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa. Ca un numitor comun, 3 din cele 4 mari iubiri ale lui Nichita au părăsit România după relația cu el.
Îl mai chema și Hristea, după bunicul din partea tatălui.
Nichita Stănescu a scris o perioadă relativ scurtă de timp care s-a întins pe doar 26 de ani, dat fiind faptul că a murit la numai 50 de ani. Într-un singur sfert de veac a scris 16 volume de versuri, patru antologii de autor, două culegeri de eseuri.
Nichita a debutat în revista ''Tribuna'', la 17 martie 1957, cu poeziile ''Au fost oameni mulţi...'', ''La lemne, Pământ!'', sub titlul generic ''1907'
Nichita a fost un poet foarte iubit. Și de public, de prietein și de femei. A iubit la rândul lui.
Prima căsătorie, din liceu
„În anul 1952, în ultimul an de liceu, se căsătorește cu Magdalena Petrescu, cu care avea să fie coleg la Filologie. După un an, relația lor se destramă. Magdalena a fost sora celui mai bun prieten al viitorului poet.
Din păcate, iubirea lor s-a stins prematur, după care Magdalena a emigrat în Australia. Revine în țară după moartea poetului și răscumpără pianul lui Nichita, care astăzi este expus la muzeul din Ploiești.
A fost o dragoste adolescentină, care, poate că, s-a terminat înainte ca să ajungă la maturitate. O dragoste neîmplinită în adevăratul ei sens, dar viața a continuat și în scurt timp și-a găsit o nouă mare iubire”, arată portalul convorbiri.ro
O căsătorie de 20 de ani care a durat 10
În iunie 1962, avea să se căsătorească cu Doina Ciurea, o altă colegă de facultate. Oficial, va divorța 20 de ani mai târziu. Doina a fost iubita lui Nicolae Labiș, poetul mort la numai 21 de ani.
Oficial, cei doi divorțează în anul 1981, dar în realitate, Nichita o părăsește după doi ani.
1964: Avea să se îndrăgostească de Gabriela Melinescu
`Nichita m-a influențat în toate felurile. Cum bine spune prietena mea, Ileana Mălăncioiu, care a fost iubita lui Eugen Jebeleanu: “Am avut noroc să nu ne pierdem timpul cu alți bărbați, numai cu bărbați extraordinari.”
Lucru foarte adevărat.
Nichita era un fenomen, era o lume întreagă, se născuse cu poezia în el. Am înțeles mai bine de la el ce înseamnă să scrii, fiindcă nu e vorba doar de nevoia de confesiune, ci mai ales de creație. Datorită lui am aflat că purtam o lume în mine și că trebuia s-o exprim; și că a scrie înseamnă să fii conștient de tot ce există”, a spus Gabriela Melinescu.
Ea își amintește că „Nichita s-a supărat pe mine când a auzit că mă voi căsători și că voi părăsi țara. A fost foarte afectat”. Gabriela s-a stabilit în Suedia.
Citește și: Marea iubire a lui Nichita Stănescu: S-a supărat când m-am căsătorit. Era gelos. Nu ne-am revăzut
Dora, ultima iubire
La 45 de ani, Nichita se îndrăgostește de Dora care îi va fi alături 5 ani până la moartea poetului. Ulterior, s-a stabilit la Paris.
„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.
. „La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu.
Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.
Nichita veghează asupra mea din cer
În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.
„Nichita veghează asupra mea din cer. În fiecare zi, de când mă trezesc și până seara, orice aș face, îmi vine mereu în minte ceva legat de el - ceva ce mi-a spus, sau versuri - și întotdeauna când am fost într-un impas s-a întâmplat ceva, legat tot de el, care m-a scos la liman.
Au fost perioade când nu aveam chef de nimic și deodată se întâmplă că trebuia să mă ocup de el - de opera lui, de exemplu - și mă trezeam la viață. Mă readuce mereu la start, asta-i foarte clar! Sunt un om cu capul pe umeri și lucid, nu mă bântuie duhuri sau mai stiu eu ce, dar simt mana lui protectoare asupra mea. Un fel de continuitate a spiritului care m-a format, probabil. Practic, mă veghează dinăuntru, nu din cer..”, potrivit Dorei. Sursa AICI
Fraza care l-a îndrăgostit pe poet
"Când m-am gândit zilele astea la tine, parca mi s-a răsucit un cuțit în inimă", a spus Nichita spre Dora. Poți să crezi că Nichita a fost în stare să producă o asemenea fraza?! Era foarte sincer și emoționat că un licean, nu-i păsa cum suna. În momentul acela m-a dat gata. Atunci m-am îndrăgostit de el! Și nu cred că premeditase nimic!
La 9 decembrie 1983, participă la o nuntă a unor prieteni la Turnu Severin.
Mircia Dumitrescu a descris ultima moapte a poetului: "Mi-a dat telefon şi a zis «Vino repede!». Avea salteaua pe jos şi îi ţâşnea sânge din buze şi din limbă şi murdărise deja peretele.
Şi mi-a zis: «Mircia, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe Dora». El neştiind că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat.”
Meseriile poetului
A fost corector, în perioada 1957-1960, apoi redactor, până în 1968, la revista ''Gazeta literară'', în 1969 a fost numit redactor-şef adjunct la revista ''Luceafărul'', iar între anii 1970-1973 a fost redactor-şef adjunct la revista ''România literară''. Avea să colaboreze, ulterior, şi la alte reviste: ''Viaţa românească'', ''Orizont'', ''Argeş'', ''România literară''.
Pentru creaţiile sale a obţinut, de-a lungul anilor, numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ''O viziune a sentimentelor'' (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ''Necuvintele'' (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ''Cartea de recitire'' (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ''Starea poeziei'' (1976), Premiul ''Mihai Eminescu'' al Academiei Române pentru ''Epica magna'' (1980).
Tratament la Mangalia
Din acea perioadă datează şi povestea tratamentului la care fusese trimis poetul de familia Ceauşescu, care aflase despre problemele sale de sănătate.
Se spune că Nichita a stat o perioadă mai lungă la Mangalia Nord, tocmai pentru a fi îndepărtat de anturaj şi de vicii, iar tratamentul, foarte costisitor, a constat în cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie care părea că a convins pacientul să consume mult mai puţin alcool şi chiar i-a prelungit viaţa cu câţiva ani.
În anul 1980 apare, la Casa de discuri Electrecord, discul „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat de Constantin Crişan şi Augustin Frăţilă.
Însă cu trecerea anilor, alcoolul avea să revină puternic în viaţa sa şi să îşi pună pternic amprenta pe sănătatea şi fizionomia poetului, iar în august 1981, acesta suferă prima criză hepatică puternică, care se repetă, apoi, periodic, astfel că poetul este spitalizat, în toamnă, la Fundeni, arată rador.ro.
Candidat la Nobel
În 1975 i se acordă Premiul Internaţional ''Gottfried von Herder'', diploma fiindu-i înmânată în mai 1976. În 1979 este nominalizat de Academia Suedeză pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Odysseas Elytis, Max Frisch, Jorge Luis Borges, Leopold Sedar Senghor (laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis). În 1981 a fost distins cu Medalia ''Meritul Cultural'', clasa a II-a, iar în 1982 i-a fost acordat Marele Premiu ''Cununa de Aur'' în cadrul festivalului ''Serile de Poezie de la Struga'' (Iugoslavia).
Scrierile sale
Au redactat volumele: ''O viziune a sentimentelor'' (1964), ''Dreptul la timp'' (1965), ''11 elegii'' (1966), ''Roşu vertical'' (1967), ''Oul şi sfera'' (1967), ''Alfa'' (1967), ''Laus Ptolemaei'' (1968), ''Necuvintele'' (1969), ''Un pământ numit România'' (1969), ''În dulcele stil clasic'' (1970), ''Poezii'' (antologie, 1970), ''Belgradul în cinci prieteni'' (1972), ''Măreţia frigului'' (1972), ''Clar de inimă'' (antologie, 1973), ''Starea poeziei'' (1975), ''Epica Magna'' (1978), ''Operele imperfecte'' (1979), ''Noduri şi semne'' (1982), ''Oase plângând'' (1982). Dintre celelalte volume ale lui Nichita Stănescu mai amintim: ''Cartea de recitire'' (volum de proză şi evocări, 1972), ''Respirări'' (culegere de publicistică şi proză eseistică, 1982).
