vineri 31 iulie
EUR 5.2439 USD 4.5732
Abonează-te
Newsweek România

Marele actor, regizor și scenarist Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani. Talentul ascuns pe care îl are

Data publicării: 31.07.2026 • 11:10 Data actualizării: 31.07.2026 • 11:10
Horatiu Malaele - Foto: Facebook / Horatiu Malaele
Horatiu Malaele - Foto: Facebook / Horatiu Malaele
Caricatură din colecția personală a lui Horatiu Malaele - Foto: Facebook / Horatiu Malaele
Caricatură din colecția personală a lui Horatiu Malaele - Foto: Facebook / Horatiu Malaele

Marele actor, regizor și scenarist Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani. A fost premiat pe scenă și în lumea filmului, dar puțină lume știe că are și un talentul ascuns încă din adolescență.

31 iulie este o zi specială pentru unul dintre cei mai mari artiști români. Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani, chiar dacă în actele oficiale data de naștere figurează ca fiind 1 august 1952, relatează Click.ro.

Citește și: Recunoașteți personajul? De la „prostu' clasei”, la actor genial. S-a iubit cu Anda Călugăreanu

Marele actor, regizor și scenarist Horațiu Mălăele împlinește 74 de ani. Talentul ascuns pe care îl are

Originar din Târgu Jiu, Horațiu Mălăele a urmat cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu”, iar pasiunea pentru desen s-a manifestat încă din adolescență.

În 1970 și-a organizat prima expoziție personală de caricaturi și desene la Casa de Cultură din orașul natal, intenționând inițial să urmeze o carieră în artele plastice.

Destinul avea însă alte planuri. A fost admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, pe care l-a absolvit în 1975, la clasa reputatului profesor Octavian Cotescu.

Citește și: Ce le-a transmis actorul Horațiu Mălăele celor care l-au dat mort

Spectacolul de absolvire, în care l-a interpretat pe Fadinard din comedia „Pălăria florentină”, i-a confirmat talentul actoricesc.

După terminarea facultății, Horațiu Mălăele a fost repartizat la Teatrul Național din Piatra Neamț. Acolo a impresionat încă din primul sezon, obținând un premiu de interpretare pentru rolul Dorde din spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe”.

Ulterior, și-a continuat cariera în București, unde a evoluat pe scenele teatrelor Nottara, Odeon, Teatrul Național, Teatrul de Comedie și Bulandra. Publicul l-a admirat în numeroase roluri memorabile, printre care Vanea din „Unchiul Vanea” și Tartaglia din „Regele Cerb”.

Mălăele, premiat ca regizor de teatru

Din anii '80, Horațiu Mălăele s-a remarcat și ca regizor. A montat spectacole apreciate atât de public, cât și de critica de specialitate, colaborând cu unele dintre cele mai importante teatre din România.

Printre cele mai cunoscute producții regizate de el se numără „Puricele”, „Carlo contra Carlo”, „Hotel”, „Bani din cer”, „Poiana boilor”, „Măscăriciul” și „Revizorul”.

Multe dintre aceste spectacole au fost recompensate cu premii importante la festivalurile naționale de teatru.

Horațiu Mălăele a debutat în lumea filmului în 1974

Debutul pe marele ecran a avut loc în 1974, odată cu filmul „Muntele ascuns”. În deceniile următoare, Horațiu Mălăele a colaborat cu regizori importanți ai cinematografiei românești, printre care Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc și Alexandru Bocăneț.

Artistul a jucat în peste 60 de filme, iar printre cele mai cunoscute producții se numără „Poker”, „Ultimul corupt din România”, „Undeva la Palilula”, „Funeralii fericite” și producția internațională „Amen”, regizată de Costa-Gavras.

În televiziune a interpretat peste 150 de roluri, iar ca regizor și scenarist a semnat filme precum „Nunta mută”, considerat unul dintre cele mai apreciate lungmetraje românești din ultimii ani.

Caricatură din colecția personală a lui Horatiu Malaele - Foto: Facebook / Horatiu Malaele
Caricatură din colecția personală a lui Horațiu Mălăele. Foto: Facebook / Horațiu Mălăele

Mălăele, un caricaturist talentat

Puțini știu că, înainte de succesul din teatru, Horațiu Mălăele era deja cunoscut pentru talentul său de caricaturist. De-a lungul timpului a organizat peste 30 de expoziții și a prezentat aproximativ 3.000 de lucrări.

A fost și redactor-șef al publicației „Satirul”, iar experiențele sale de viață au fost reunite în volumele „Horațiu despre Mălăele”, lansat în 2008, și „Rătăciri”, publicat în 2012.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră