Instrumentistul şi compozitorul american de jazz Bob Sands a murit la 55 de ani

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.06.2021 - 18:21
Instrumentistul şi compozitorul american de jazz Bob Sands a murit la 55 de ani. / Foto: then24.com

Compozitorul, saxofonistul, clarinetistul şi profesorul american de jazz Bob Sands a murit la Madrid la 55 de ani după o lungă suferinţă, a confirmat trupa sa, Bob Sands Big Band, pe contul oficial de Facebook, relatează EFE.

SHARE

"Ieri ne-a părăsit dragul nostru Bob Sands. După o perioadă lungă de boală şi durerea pe care o simţim trebuie să ne amintim cu toţii de fiecare dintre momentele bune pe care le-am trăit împreună, de experienţele trăite alături de el. Odihneşte-te în pace bune prieten", se arată în mesaj.

De origine newyorkeză, Sands a absolvit şcoala de muzică la clasa de saxofon şi s-a specializat în jazz la Manhattan School of Music unde i-a avut ca profesori pe Ramon Ricker sau Bob Mintzer. El însuşi avea să devină profesor şi să predea lecţii de armonie şi ritm în jazz.

Citește și: VIDEO Loredana Groza, o nouă manea cu Jador, Costi Ioniță și Jean de la Craiova: „Suflet și trup”

Ca instrumentist, a cântat alături de nume mari ale jazzului precum Lionel Hampton, Dizzy Gillespie, Paquito D'Rivera sau Dee Dee Bridgewater.

În 1992, îşi stabileşte reşedinţa la Madrid, devenind unul dintre muzicienii care au acompaniat maeştri spanioli ai jazzului ca Jorge Pardo, Chano Domínguez sau Pedro Iturralde, sau artişti renumiţi ca Miguel Ríos, Víctor Manuel, Ana Belén, Joan Manuel Serrat sau Joaquín Sabina.

"Mi s-a spus că a murit Bob Sands, un foarte mare saxofonist care a făcut parte din grupul lui Sabina prin anul 2000 (...) Era un tip cu un mare simţ al umorului. Şi cânta dumnezeieşte. Mi-l amintesc cum cerea mereu să se dea drumul la aer condiţionat în autocar. RIP Bobby", a scris pe contul său de Twitter muzicianul Pancho Varona.

Citește și: Ioana nu mai divorțează de Ilie Năstase (74 de ani): „E la vârsta la care are nevoie de ajutor”

Pe 25 mai, trupa lui a susţinut un concert omagial la teatrul Regina Victoria din Madrid, dar Sands nu a putut să fie prezent din cauza bolii care l-a ţinut la pat.

Priveghiul este prevăzut să aibă loc la Căminul Funerar San Isidro din Madrid, potrivit unui comunicat al trupei Bob Sands Big Band.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te