sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

FOTO Mirela Vaida, care umilește invitații la Antena 1, premiată de TVR pentru că promovează valori

Data publicării: 21.05.2021 • 10:53 Data actualizării: 21.05.2021 • 10:56
Mirela Vaida, care umilește invitații la Antena 1, premiată de TVR  / FB
Mirela Vaida, care umilește invitații la Antena 1, premiată de TVR / FB

Televiziunea publică alege să promoveze gazda unei emisiuni de la un post tv comercial amendat de nenumărate ori pentru limbaj violent.

„Dragilor, va invit azi pe TVR 2, ora 15, la emisiunea @drag_de_romania_mea! Ma veti putea vedea intr-o alta ipostaza, dansand si cantand, alaturi de multi mari artisti...Mulțumesc Paul Surugiu-Fuego pentru invitatie si pentru minunata prezentare! Duminica minunata tuturor!”, a scris Mirela Vaida pe FB.

„Drag de România mea” este o emisiune difuzată dumincă de TVR 2. Gazda este artistul Fuego și el își propune să promoveze valorile românești.

Invitata emisiunii de săptăma trecută a fost Mirela Vaida, gazda emisiunii Access Direct de la Antena 1. Ea a primit o diplomă.

Newsweek România a scris că un caz de violență domestică prezentat într-o emisiune de scandal de la Antena 1 drept „dragoste cu năbădăi” s-a încheiat în weekend cu omorârea femeii și a copilului ei, după ce bărbatul a declarat la televizor că o va ucide dacă va încerca să îl părăsească.

După prezentarea cazului și a mărturiilor femeii, cei doi – Ramona și Irinel, au mers în platoul emisiunii„Acces Direct”, unde nici prezentatoarea Mirela Vaida, nici cei doi invitați din platou, Mara Bănică și Sorin Ovidiu Bălan, nu au sancționat comportamentul bărbatului, ci au încercat să ducă situația în derizoriu, vorbind despre „dragostea cu năbădăi” dintre cei doi, că „așa e dragostea”, remarcând cât de bine seamănă cei doi sau scuzându-l pe bărbatul are un comportament dur pentru că este în zodia fecioară, după cum arată cele trei clipuri postate pe YouTube, cu fragmente din emisiune.

Citește și: Normalizarea violenței pentru audiență: femeia omorâtă în Argeș spusese la Antena 1 că e amenințată

În 2020, emisiunea de scandal „Acces direct” (Antena 1), a primit amenzi de 150.000 de lei și două somații, o parte dintre sancțiuni fiind pentru modul în care au fost prezentate și tratate persoanele care au devenit subiectele emisiunii.

Cele mai multe amenzi le-a primit pentru cazul soților Veronica (pe ea au supranumit-o „Vulpița”) și Viorel Stegaru, un cuplu din Blăgești, județul Vaslui. Cei doi apar în mai multe ediții ale emisiunii, prima din ianuarie 2020, în care sunt umiliți, pe rând, de prezentatoare și de invitații ei: Veronica (22 de ani) povestește cum a fost violată, dar angajații emisiunii prezintă înregistrări pe care le-a făcut bărbatul acuzat de viol, el având și identitatea protejată, din care ar reieși că aceasta ar fi avut o relație cu cel pe care îl acuză de viol. Mai mult, invitații îi spun Veronicăi „poamă” și că „nu are nimic în cap”. Fata este încurajată, pe parcursul mai multor emisiuni, să se apuce de cântat, apoi soțul este filmat în timp ce este gelos și o amenință pe soția lui. Presa mondenă relatează, anul acesta, că tânăra a refuzat să mai apară la Antena 1, iar cei doi soți și-au reluat viața la Blăgești.

Citește și: Circ pe seama victimelor, la „Acces direct”: „Măi, fată, ce a fost în capul tău? Nisip”

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră