Din Slobozia, pe Acoperișul lumii și înapoi

DE Călin Hera | Actualizat: 27.04.2019 - 20:16

Cei mai frumoși, dar și cel mai greu de făcut pași, atunci când ai de urcat pe un vârf de munte aflat la peste 6.000 de metri altitudine, sunt ultimii.

SHARE

Acolo unde aerul este mult mai sărac în oxigen, se simte teribil fiecare kilogram pe care îl cari pe umeri, înfășurat în jurul corpului sau în care ți-ai încălțat picioarele.

Pe ultima sută de metri, ca în atletism, nu mai ești tu cel care aleargă sau se cațără. Nu mai este vorba atât de mult de mușchi sau de tehnică, ci de suflet. E ceva mai presus de tine care te duce acolo sus sau, dimpotrivă, îți toarnă plumb în picioare.

Alexandru Tudose a dorit să dedice călătoria în Himalaya copiilor cu boli incurabile îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate, pe care i-a vizitat de mai multe ori. Așa s-a născut Campania Himalaya Climb4Dreams, prin care Alexandru Tudose a atras atenția că un om obișnuit poate face tot ce își propune.

Pe de altă parte, există copii bolnavi pentru care lucruri banale sunt imposibile. Și îi cheamă în sprijinul acestor copii pe toți cei care vor să îi ajute. Se pot face donații de 2 euro prin SMS, trimițând mesajul ZILE la 8844.

Botezul Holi

Alexandru Tudose și colegii lui de călătorie au aterizat pe aeroportul din Kathmandu în plin festival Holi, al primăverii și al culorilor.

Ca să înțelegeți ce se întâmplă în Nepal și în India în cele două zile de festival, imaginați-vă un Colour Run generalizat, la care participă milioane de oameni care lasă deoparte ceea ce ține de alergare, dar se implică cu mult entuziasm la partea de colour, astfel încât toată lumea este împroșcată din cap până în picioare cu pulberi colorate.

Alexandru Tudose a ajuns la Kathmandu în plin Holi, festivalul culorilor

Așa a fost întâmpinat și Alexandru de ghidul local Sunil, cel care a condus grupul de români atât prin capitala Nepalului, cât și pe cărările care i-au dus până la 5.000 de metri altitudine, de unde au fost preluați de echipa ghizilor de altitudine.

Aterizare pe cel mai periculos aeroport din lume

Dar n-a fost timp de contemplare și „bătaie” cu pulberi multicolore. A doua zi, dis-de-dimineață, echipa s-a îmbarcat într-un avion mic, de 14 persoane. Răsăritul soarelui l-au văzut din aer, printre vârfurile din Himalaya. O priveliște unică. Zborul însuși a fost o experiență aparte, fiindcă s-a „simțit” trecerea peste fiecare vârf.

Aterizarea a fost și mai și, pentru că a avut loc pe cel mai periculos aeroport din lume, „Tenzing Hillary” din Lukla, aflat la 2.845 de metri altitudine, a cărui pistă săpată la capătul unui perete de stâncă are 527 de metri lungime, 30 de metri lățime și o înclinație 11,7%. În jurul aeroportului sunt numeroase epave de avioane și mult prea multe povești tragice, cu călătorii care au început sau s-au sfârșit în lacrimi grele.

Poveștile Văii Khumbu

Fiecare parte a unei expediții în Himalaya vine cu minunățiile ei. La poale, adică la înălțimi ceva mai mari decât cel mai înalt vârf al Carpaților noștri, sunt pădurile și văile adânci, de-a lungul cărora poți urca zile întregi și pe care le poți străbate de pe un mal pe altul trecând peste poduri suspendate la zeci de metri înălțime. E nevoie de mult sânge rece să te apropii de balustradele de care sunt atârnate stegulețe ritualice și să te uiți în jos, să privești hăul. 

Un detaliu profan, care are o poezie aparte, ce duce cu gândul la un anumit tip de sacralitate: cum nu e loc de două viețuitoare care să treacă una pe lângă alta, la traversarea podurilor au prioritate animalele, apoi porterii și, la urmă, turiștii. O ordine firească, nu-i așa?

Alexandru Tudose, în vizită la Fundația Copii în Dificultate.

De-a lungul văii Khumbu, în zona Namche Bazaar, dar nu numai acolo, întâlnești mani stones, lespezile pictate pe care sunt inscripționate mantre (cel mai frecvent, mantra sanscrită de șase silabe „Om mani padme hum” = faimă nestematei din centrul inimii). Alte obiecte de cult întâlnite sunt Mani wheels, roțile nepaleze ale rugăciunilor, pe care trebuie să le rotești de trei ori, în timp ce rostești aceeași mantră sanscrită - dacă vrei să-ți fie bine.

Momentul așteptat cu cea mai mare nerăbdare este, fără îndoială, acela în care, dacă ai noroc de cer senin, vezi pentru prima oară Everestul. „Când am ajuns la popasul Topdanda, aflat la 3.140 m altitudine, parcă s-a deschis dintr-o dată lumea: printre brazi, am putut vedea, pentru prima dată, Everestul. Atât de aproape, dar încă atât de departe!”, povestește
Alexandru Tudose.

În partea superioară a Văii Khumbu se află cel mai impresionant monument în memoria alpiniștilor care au rămas pe munte pentru totdeauna. La o zi de mers până la Everest Base Camp e locul unde te oprești la o „stupa” ridicată în memoria unuia dintre cei mai faimoși alpiniști, Scott Fischer, care a murit în data de 11 mai 1996 în zona Southeast Ridge Balcony (8.400 m). Dramaticele evenimente care au însoțit acea expediție au stat la baza filmului Everest (2015).

De la Everest Base Camp până pe Lobuche East, sau drumul care te ajută să înțelegi ce e cu tine pe lumea asta

Practic, odată ce ai ajuns la Everest Base Camp, varianta sudică, poți spune că ți-ai atins visul cu mâna. Ești acolo unde trebuie. Dacă ai parte de vreme frumoasă, privirea și sufletul îți urcă, inevitabil, spre vârful Everest. Molcom, de-a lungul înșelătoarei morene, apoi abrupt, apoi ridici capul și simți fiori. Este un loc legendar. Unde întâlnești oameni adevărați. Unde te rogi pentru toți cei care au fost acolo înaintea ta și nu s-au mai întors acasă.

După ce îți iei porția de vârfuri celebre, îndrăznești, cu și mai mult respect, să mergi mai departe. Urcușul, la pas de data aceasta, până pe Kala Patthar (5.643 m) este cu totul altceva decât ceea ce ai experimentat până aici. E încă și mai puțin oxigen, e încă și mai frig și mai multă zăpadă. Orice adiere de vânt îți dă fiori, orice nor se poate transforma în furtună.

Dar priveliștea de pe Kala Patthar, cea mai spectaculoasă vedere asupra Everestului, pe care ai senzația că îl poți atinge dacă întinzi un pic mâna, merită tot efortul.

Apoi urmează înnoptarea în cort și plecatul la drum în creierii nopții. Deja ascensiunea finală a șase miarilor trebuie făcută foarte devreme, astfel încât să-ți rămână suficient timp să te întorci la bază.

Urcușul pe Lobuche East (6.119 m), ținta supremă a călătoriei, te face să simți fiecare pas. Priveliștea este dumnezeiască. Iar ultimii 300 de metri, pe care îi parcurgi în coardă, cu colțari și piolet, sunt ca un drum ritualic la capătul căruia înțelegi. Despre munte, despre tine, despre ceea ce înseamnă rost în viață.

Secretul lui Appa Sherpa, omul care a urcat de 5 ori pe Everest

călătorie este cu adevărat importantă dacă, de-a lungul ei, cunoști mulți oameni; de la fiecare ai câte ceva de învățat.

Un astfel de om este Appa Sherpa, care a urcat de 5 ori pe cel mai înalt vârf din lume. Face parte dintr-o familie cum sunt destule pe acolo: oameni care urcă, din tată-n fiu, pe Everest sau pe alți opt miari. Tatăl lui Appa, Ang Chhumbi Sherpa, a făcut parte din celebra expediție din 1993 a lui Robert Hall.

În afară de ascensiunile pe Everest, al căror număr este limitat de autorități (nu ai voie să urci mai mult de o dată pe an pe cel mai înalt vârf din lume), Appa Sherpa mai are în palmares 7 opt miari, plus vârful Ama Dablan (6.842 m), considerat cel mai frumos din lume.

Pe Everest a fost ultima oară în anul 2013. Doi ani mai târziu, l-a prins o avalanșă în care i-au murit doi cumnați. A decis să se retragă după ce cutremurul din 2016 l-a prins în Everest Base Camp. Era sub zăpadă când a luat decizia de a se retrage. „Mi-am dat seama că, acum, familia este cel mai important lucru”, i-a spus Appa Sherpa lui Alexandru Tudose. Ultima expediție la care a participat a avut loc anul trecut. Acum are un restaurant pe traseu și obișnuiește să stea de vorbă cu turiștii care visează să ajungă acolo unde el a fost deja de atâtea ori.

În schimb, Lakpa Sherpa încă mai conduce grupuri pe opt miari. Și el a urcat deja de 4 ori pe cel mai înalt vârf din lume (prima oară, în 2011). În acest an, are în program a cincea ascensiune pe Everest.
Lakpa Sherpa mai are în palmares alți trei opt miari: Manaslu (8.163 m), Cho Oyu (8.201 m) și Shishapangma (8.027 m).

Lakpa Sherpa este căsătorit, are 32 de ani și doi copii, unul de 6 ani, altul de 6 luni. E din Makalu și locuiește în Kathmandu. Oficial. În realitate, stă mai mult pe munte. Pentru că muntele este la fel de mult acasă pentru el. Lakpa Sherpa este ghid de altitudine. Și de atitudine. Pentru că ai nevoie de atitudine ca să poți urca minunatele vârfuri la care ai acces din Everest Base Camp. Locul din care începe adevărata încercare. Locul în care, oricât de experimentat ai fi, ești cuprins de emoții. Nu ai cum altfel.

Alexandru Tudose a oferit cărți și creioane de colorat copiilor din Himalaya

Omul cu cărţi și creioane de colorat

De-a lungul călătoriei sale prin Himalaya, Alexandru Tudose a cărat cu el cărți, pentru a le împărți copiilor din munți. Chiar și la Everest Base Camp, pe Kala Patthar și pe Lobuche East, a avut cărți în rucsac, pe care le-a împărțit apoi, la coborâre, unor copii care s-au grăbit, cu entuziasm, să coloreze.

Portretul unui om obișnuit

Alexandru Tudose este un om obișnuit. A făcut liceul la Slobozia, ASE-ul la București, are 15 ani experiență în vânzări, iar în ultimii 10 ani s-a ocupat de construcții industriale - hale și construcții de beton. Afacerea familiei. Din 2014 susține cursuri și seminare de dezvoltare personală, iar în 2015 a fondat, împreună cu 3 prieteni, fan clubul AC Milan Romania.

În 2017 s-a gândit să urce pe munte. Și nu pe orice munte. Și-a propus un obiectiv îndrăzneț pentru un tip obișnuit să bată țara-n lung și-n lat la volanul mașinii: Kilimanjaro, vârful Uhuru (5.895 m) - cel mai înalt din Africa. În ianuarie 2018, cucerea Acoperișul Africii. Apoi și-a propus un șase miar în Himalaya. În data de 30 martie 2019, cucerea vârful Lobuche East (6.119 m).

Planul călătoriei, făcut inginerește

Atunci când faci planul unei călătorii în Himalaya, cum a fost cazul Solaris Travels, agenția care a organizat călătoria, trebuie să ții cont de foarte multe elemente, începând cu locurile de înnoptat, orele de somn, meniul vegetarian, dozarea efortului și, mai ales, de problema scăderii presiunii și a concentrației de oxigen.

Se înnoptează în Tea House, celebrele locuri de popas întâlnite de-a lungul traseului, de la poale până sus, în zona de corturi. De fiecare dată, locul de înnoptare este în așa fel ales încât să se afle la o altitudine mai joasă cu câteva sute de metri decât cea maximă atinsă de-a lungul zilei. Cu alte cuvinte, urci 800 de metri, cobori 300. Programarea „inginerească” a călătoriei ține cont, de asemenea, să dedice unele zile, explicit, aclimatizării. Asta după ce ai trecut de cota 3.000 de metri altitudine, când începe să se simtă că e mai puțin oxigen.

Agricultura la 4.000 de metri altitudine

Agricultura este principala ocupație a nepalezilor, cea mai însemnată sursă de venit și, desigur, de hrană. Pe de o parte, vorbim despre creșterea animalelor. La poale catârii, la peste 4.000 de metri iacii, masivele rumegătoare cu păr lung și cocoașă, sunt cei mai buni prieteni ai omului. Cu stoicism, cară bagaje multe și grele.

Nepalezii gospodari din zonele aflate la altitudini de peste 3.000 de metri încearcă să folosească fiecare metru pătrat de pământ care poate produce ceva. În această perioadă a anului, când vremea e bună, întâlnești adeseori în zona Namche Bazaar localnici care cultivă cartofi. Munca cinstită înnobilează întotdeauna, oriunde.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.