Luna februarie este cea mai scurtă a anului. Are doar 28 de zile, iar la fiecare patru ani apare și a 29-a zi, anul respectiv fiind cunoscut drept bisect.
În calendarul gregorian modern, fiecare lună, în afară de a doua, februarie, conține cel puțin 30 de zile. Atunci de ce este atât de inconsecvent cel mai utilizat calendar din lume în ceea ce privește lungimea lunilor sale?
Și de ce luna februarie este blocată în a avea cel mai mic număr de zile? Pentru asta ar trebui să dăm vina pe superstițiile romanilor.
De ce are luna februarie 28 de zile?
Cel mai vechi strămoș al calendarului gregorian, primul calendar roman, avea o diferență evidentă de structură față de variantele sale ulterioare: era format din 10 luni și nu din 12. Lipseau, pur și simplu, lunile ianuarie și februarie.
Pentru a sincroniza complet calendarul cu anul lunar, regele roman Numa Pompilius (753 î.Hr. – 673 Î.Hr.) - cel de-al doilea rege legendar al Romei, urmașul lui Romulus, unul dintre întemeietorii Cetății Eterne - a adăugat lunile ianuarie și februarie la cele 10 luni inițiale, scrie britannica.com.
Calendarul anterior avea 6 luni de 30 de zile și 4 luni de 31, pentru un total de doar 304 zile. Cu toate acestea, Numa a vrut să evite să aibă numere pare - divizibile cu 2 - în calendarul său, deoarece superstiția romană de la acea vreme susținea că acestea erau ghinioniste.
Astfel, el a scăzut o zi din fiecare dintre lunile de 30 de zile pentru a le face de câte 29. Anul lunar este format din 355 de zile (354,367 mai exact), ceea ce înseamnă că acum mai avea la dispoziție 56 de zile. În cele din urmă, cel puțin o lună din cele 12 trebuia să conțină un număr par de zile.
Acest lucru se datorează unui fapt matematic simplu: suma oricăror numere impare va fi întotdeauna egală cu un număr par. În schimb, regele el dorea ca totalul să fie impar.
Astfel, Numa a ales luna februarie, o lună care urma să găzduiască ritualuri romane de cinstire a morților, ca fiind luna ghinionistă care să cuprindă un număr par de 28 de zile.
După aproape șapte secole, Iulius Cezar (100 î.Hr. – 44 î. Hr) a schimbat calendarul cu un an înaintea asasinării sale, la sfatul unui astronom din Alexandria (Egipt).
El a cerut „experților” să nu mai calculeze lunile după ciclurile Lunii, ci după Soare, așa cum o făceau egiptenii. Astfel au fost adăugate 10 zile la vechiul calendar pentru a se ajunge la 365, durata unei rotații complete a Pământului în jurul Soarelui.
Doar că o rotație a planetei noastre în jurul Soarelui durează 365 de zile și 6 ore. Astfel, la fiecare patru ani se aduna o diferență egală cu durata unei întregi zile. Aceasta a fost adăugată fix lunii februarie, care are, 29 de zile în anii numiți bisecți.
Dar nici acest sistem nu era perfect, calendarul iulian, așa cum a fost el denumit, fiind perfecționat în 1582, la ordinul Papei Grigore al XIII-lea, după numele căruia a și fost botezat noul calendar.
Totuși, În ciuda modificărilor aduse în timp calendarului realizat de Numa Pompilius, durata de 28 de zile a lunii februarie a rămas neschimbată. Firește, cu excepția anilor bisecți.
