Ce înseamnă „victorie a la Pirus”, de fapt? Probabil că ați auzit adesea această expresie. Uneori, folosită chiar în mod eronat, nepotrivit cu înțelesul pe care-l are.
Ea s-a „născut” în urma unui eveniment real din istorie și a fost inspirată de faptele regelui Epirului, Pirus, carea trăit cu aproximativ 300 de ani înainte de Hristos.
Ce înseamnă „victorie a la Pirus”, de fapt? Care a fost evenimentul ce a dus la apariția expresiei?
Pirus - scris și Pyrrhus - a fost un personaj remarcabil, reținut de istorie, însă, mai degrabă prin expresia ce-i conține numele, „victorie a la Pirus”.
A trăit în perioada 318 - 272 î.Hr. și a fost în două rânduri, atât rege al Epirului, cât și al Macedoniei, la scurtă vreme după gloriosul Alexandru Macedon.
De asemenea, a fost un strateg strălucit, constituindu-și o armată redutabilă pe care a comandat-o cu multă pricepere.
Într-un moment în care Republica Romană - încă nu se ajunsese la Imperiu - se afla în plină expansiune, între aceasta și una din cetățile grecești din sudul Italiei s-a declanșat un conflict.
În acea zonă se afla Magna Grecia, „Grecia Mare”, o salbă de cetăți grecești puternice, mai ales din punct de vedere economic, foste colonii ale cetăților-state din Elada.
Iar cea mai puternică dintre ele era Tarentum, o fostă colonie a Spartei.
Citește și: Ce înseamnă „boala lui Calache”, de fapt? Personajul era să devină domnitor al Țării Românești
Se pare că războiul s-a declanșat dintr-o eroare a celor din Tarentum, care au capturat și jefuit o corabie romană rătăcită în apele din apropierea cetății.
Tarentinii credeau că acea corabie este o amenințare și un „emisar” al unui viitor atac roman, dar se înșelau.
Marele istoric roman Titus Livius spune că cele două părți nu au ajuns la nicio înțelegere după acest incident, ba chiar dă vina pe o lipsă de comunicare din partea tarentinilor, amănut ce trebuie luat sub rezerva subiectivitășii autorului.
„Când cei din Tarent au jefuit și ucis comandantul unei nave, Senatul a trimis emisari să se plângă de cele întâmplate. Emisarii au fost tratați cu dispreț. Așa că războiul a fost declarat”, scria acesta, conform adevarul.ro.
Pirus, rege al Epirului și Macedoniei - Foto: Arhiva
Puși in fața faptului împlinit, cei din Tarentum i-au cerut ajutorul lui Pirus, regele Epirului, care, după ce a consultat oracolul din Delphi, a acceptat.
Pentru asta, el a adunat o armată de aproximativ 30.000 de oameni, dintre care marea majoritate era formată din infanteriști greu înarmați, după model macedonean, cărora li se adăugau, fapt inedit, 20 de elefanți de război.
Roma a mobilizat circa 40.000 de soldați, care nu erau profesioniști la acea vreme, ci cetățeni liberi chemați sub arme. În plus, niciunul dintre ei nu mai văzuse un elefant.
Astfel că, în 280 î. Hr., în bătălia de la Heraclea, Pirus îi înfrânge pe romanii conduși de consulul Publius Valerius Laevinus, dar avea o problemă.
Citește și: Care a fost cauza războaielor daco-romane, de fapt? Geniala stratagemă folosită de Decebal
Plutarh scria că romanii au pierdut 15.000 de oameni, iar Pirus în jur de 13.000, dar aceștia erau din rândul celor mai buni oameni ai săi.
După victorie, primind felicitări din partea supușilor, Pirus ar fi exclamat: „„Încă o victorie ca asta și suntem terminați”, conform paginarium.ro.
De la aceste cuvinte s-a născut și expresia „victorie a la Pirus”, folosită pentru a descrie o victorie cu consecințe devastatoare tocmai pentru învingător.
Dacă inițial era folosită doar în domeniul militar, ea s-a extins treptat și spre alte zone: afaceri, politică, juridic, sportiv etc.
Culmea este că Pirus a fost un oracol mai bun decât însăși celebra Pythia din Delphi, pe care o consultase înainte de a interveni în ajutorul celor din Tarentum.
Astfel, în anul următor, 279 î. Hr., el îi învinge din nou pe romani, în lupta de la Asculum. Dar, din nou, suferă pierderi însemnate tocmai în rândul celor mai buni ostași, fiind, de fapt, primul care repurteaza chiar o victorie „a la Pirus”.
Cele două tabere s-au mai confruntat și în 275 î.Hr., la Beneventum, unde romanii, care-și înlocuiseră relativ ușir efectivele pierdute, spre deosebire de Pirus, și găsiseră strategii și împotriva elefanților, -au învind pe regele Epirului, pecetluind soarta paradoxalului conflict.
Pirus s-a întors înfrânt în Epir, dar a trecut rapid peste acest lucru, astfel că, în anul următor, 274 î.Hr., a reușit să devină, pentru a doua oară, și rege al Macedoniei.
Cum visurile sale de mărire nu se opreau aici, în 272 î.Hr. a acceptat să meargă în ajutorul unui pretendent la tronul Spartei, dar este respins, în schimb își pierde în bătălie fiul ce mare.
Trece rapid și peste această pierdere când se ivește imediat ocazia de a interveni într-o dispută din Argos. Aici își va găsi, însă, sfârșitul, în luptele date pe străduțele cetății.
Moartea sa va avea un efect paralizant și asupra celor din Tarentum. La auzul veștii despre uciderea sa, cetatea s-a predat fără luptă romanilor.
Așa s-a încheiat epopeea celui de la care a plecat expresia „victorie a la Pirus”, un tip de triumf de care este bine să fim ocoliți.
Citește și: Cine a fost strănepotul lui Decebal care a ajuns împărat roman? A vrut să creeze Imperiul Dacic
