Actriţa Carmen Stănescu a ajuns la teatru după ce a ratat o carieră sportivă promițătoare. S-a născut în anul 1925 în mijlocul verii.
”Am avut o copilărie frumoasă ca-n poveşti. Cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf. Păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal. Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional.
Sursa Foto: Facebook/Studiourile Buftea
O splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului. Cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-a motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă. Părinţii mei, de fapt tata, voia să devin avocată, aidoma lui, sau farmacistă. Dar eu simţisem chemarea deja, nu cred că aş fi avut talent pentru altceva decât teatru“, povestea actrița într-un interviu.
Ea a făcut parte în copilărie și adolescență din echipa națională de tir timp de 5 ani. În anii 50 se antrena cu lotul național în poligonul de la Băneasa. Un glonț i-a ricoșat în ochi și, în final, a trebuit să ajungă la teatru și film.
Ea a absolvit Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică.
„Am spus mereu cum m-a născut mama într-o căsuţă de pe Strada Dragoş-Vodă, fiind asistată de o moaşă care a prezis că pruncul care se va naşte va trăi în multă lumină, pentru că strada, deşi era încă noapte, era luminată «a giorno» de farurile multor maşini adunate probabil la vreo petrecere. Deci, de când am păşit pe marea scenă a vieţii, s-a ştiut că voi avea reflectoarele pe mine, care mă vor chinui toată viaţa… Dar la mine n-a fost complicat la admitere, că m-au apreciat de la bun început”, a aminitit actrița.
Într-un interviu din ziarulmetropolis.ro, artista spunea, însă, că e dezamăgită de lume a de azi și că, în trecut, erau vremuri mia bune.
„Acum nu ştiu dacă timpurile sunt rele, dar sunt ciudate, oamenii sunt nelămuriţi. Acum viaţa e grea şi complicată. E mai grea decât atunci… Categoric. Poate e ciudat să spun asta, dar atunci era ordine. Sigur că poporul era înţepenit de frică. Dar ni se impunea să fim corecţi, ceea ce azi nu mai impune nimeni, azi fiecare trăieşte de capul lui.”
Carmen Stănescu deplângea faptul că România a ajuns o țară de vedete făcute pe bandă rulantă. Astfel, se decide să se retragă din lumina reflectoarelor în anii 2000.
A decăzut societatea noastră
„Nimic nu se compară cu momentul ăla când o sală întreagă se ridică în picioare şi te aplaudă. Eu eram vedetă. Acum e o batjocură când spui «vedetă», când te uiţi la televizor te apucă greaţa. Sunt atâtea «vedete» care nu fac decât să dea din fund şi să-şi lase laţele pe ochi… Nu mai vezi o coafură ca lumea.
Nu mai vezi eleganţă în comportament… E o mare diferenţă între a fi vedetă azi şi adevăratul statut de vedetă. Atunci avea legătură cu valoarea. Şi erau foarte puţine. Acum e plină ţara de «vedete». Iar de vină pentru asta sunt televiziunile. Pentru că ele creează vedete peste noapte. Asta e televiziunea de azi...
Când eram eu tânără, lumea era elegantă. Acum nobleţea şi eleganţa nu mai sunt apreciate. Dacă ieşi cu zdrenţe pe tine şi cu pantaloni roşi şi murdari, eşti la modă. Îmi pare rău că e aşa. A decăzut societatea noastră.”, potrivit aceleiași surse.
O iubire de peste 60 de ani
Carmen Stănescu avea să își întâlnească viitorul soț pe scenă. Jucau rolul a doi îndrăgostiți. Ulterior, au devenit iubiți, soți și dragostea a durat 63 de ani.
Damian Crâşmaru avea 24 de ani, cu 6 mia mic decât Carmen Stănescu. I s-a propus să intre în spectacolul cu piesa ”Doamna nevăzută” de Calderon de la Barca, în rolul Don Manuel.
Pe scenă, Damian și Carmen jucau în rolul unor îndrăgostiți.
„Damian Crâşmaru avea 24 de ani şi abia terminase studiile, ca şef de promoţie. În spectacol, avea să joace rolul celui care se îndrăgostea de personajul interpretat de mine. Într-o pauză, la repetiţie, el avea o chiflă cu şuncă, iar eu, cum sunt gurmandă, probabil că aşa căscam nişte ochi la şunca lui, încât mi-a oferit-o.
El e cu şase ani mai mic şi mă văzuse jucând şi mă aprecia, dar de îndrăgostit cred că s-a îndrăgostit văzând că mâncam cu atâta poftă”, a povestit actriţa. În 1957 se căsătoreau civil la București, iar în 1961 se cununau religios la Sinaia, iar în 2007 și-au sărbătorit nunta de aur.
Decorată de Regele Mihai
Carmen Stănescu a primit, în 2013, decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I. Carmen Stănescu a primit decoraţia pe 13 mai, la Palatul Elisabeta.
Citește și: Gheorghe Zamfir, divorț de femeia care îl șantaja că se sinucide. Falit, este salvat de un înger
Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc”, potrivit site-ului casei regale a României.
Citește și: Olimpia Panciu, cucerită de soț cu o melodie. Fug în Danemarca unde li s-a interzis să aibă copii
A jucat la Naționalul Bucureștean
În anul 1945 a început să joace şi pe scena Teatrului Naţional ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti. Aici a interpretat, de-a lungul anilor, peste 30 de roluri, dintre care amintim: Ileana Cosânzeana, în ''Înşir'te mărgărite" de Victor Eftimiu (regia Ion Iliescu, 1945); Gina, în ''Mitică Popescu" (autor şi regie Camil Petrescu, 1945); Agafia Tihonovna, în ''Căsătoria" de N.V. Gogol (regia Victor Bumbeşti, 1948); Miţa Baston, în ''D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale (regia Sică Alexandrescu, 1951); Dona Angela, în ''Doamna nevăzută" de Calderon de la Barca (regia Miron Nicolescu, 1955);
Ana, în ''Omul cu mârţoaga" de George Ciprian (regia Alexandru Finţi, 1956); Dona Uracca, în ''Cidul" de Pierre Corneille (regia Mihai Berechet, 1959); Felice, în ''Bădăranii" de Carlo Goldoni (1959); Zoe, în ''O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale (1962); Toinette, în ''Bolnavul închipuit" de J.B.P. Moliere (regia Sică Alexandrescu, 1962); Tofana, în ''Patima rosie" de Mihail Sorbul (regia Cornel Todea, 1965);
Dorina, în ''Tartuffe" de J.B.P. Moliere (regia Ion Finteşteanu, 1967); Nina, în ''Al patrulea anotimp" de Horia Lovinescu (regia Mihai Berechet, 1969); Prinţesa Kosmonopolis, în ''Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams (regia Mihai Berechet, 1972); Doamna Clandon, în ''Nu se ştie niciodată" de G.B. Shaw (regia Constantin Russu, 1985);
Amanda, în ''Menajeria de sticlă" de T. Williams (regia Mihai Manolescu, 1992); Yvonne de Bray, în ''Părinţii teribili" de Jean Cocteau (regia Andreea Vulpe, 1993); Mătuşa Augusta, în ''Călătorii cu mătuşa mea" de Graham Greene (regia Petre Bokor, 1998); Atueva, în ''Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin (regia Felix Alexa, 2000); Alienor de Aquitania, în ''Leul în iarnă" de James Goldman (regia Petre Bokor, 2001); Ardele, în ''Egoistul" de Jean Anouilh (regia Radu Beligan, 2004).
A jucat în numeroase filme
Carmen Stănescu a fost distribuită şi în numeroase filme: "Doi vecini" după Tudor Arghezi (regia Geo Saizescu, 1958); ''Telegrame'' după I.L. Caragiale (regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi, 1959); ''Bădăranii" după Carlo Goldoni (regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960);
''Runda 6" (regia Vladimir Popescu Doreanu, 1965); ''Tinereţe fără bătrâneţe" (regia Elisabeta Bostan, 1969); ''Fraţii Jderi" (regia Mircea Drăgan, 1974); ''Muşchetarul român" (regia Gheorghe Vitanidis, 1975); ''Premiera" după Aurel Baranga (regia Mihai Constantinescu, 1976); ''Povestea dragostei" (regia Ion Popescu Gopo, 1976);
''Războiul de Independenţă", serial tv (regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977), potrivit volumului ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
