Care este originea expresiei „s-a dus pe apa sâmbetei”? Acestă vorbă veche înseamnă că ceva s-a pierdut, s-a irosit ori a fost distrus și nu mai există cale de întoarcere. Uneori, folosită la adresa unei persoane, poate „suna” ca un blestem, ca o dorință ca acea persoană să dispară din fața noastră, ba chiar să și moară.
Care este originea expresiei „s-a dus pe apa sâmbetei”? De ce este specific românească?
„S-a dus pe apa sâmbetei” este o expresie specifică limbii române, deoarece doar în folclorul autohton există diverse mituri care explică sensul denumirii „Apa Sâmbetei”.
După cum explică Victor Kernbach, in „Mitologie română”, despre „Apa Sâmbetei” se spune că este un râu care izvorăşte din rădăcinile „Bradului Lumii”, un fel de Pom al Vieţii pomenit în Biblie, în primul capitol, „Facerea”, aflat în Rai.
„Apa Sâmbetei” sau „Apa Morţilor”, cum i se mai spune, este hotarul între lumea aceasta şi lumea de dincolo.
Este echivalentul râului Styx din mitologia grecească, apă pe care cei decedați trebuia să o traverseze plătind un bănuț luntrașului Caron.
Citește și: De unde vine expresia „a-și da arama pe față”? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion” la falsuri
Tot conform mitologiei populare, pe câteva insule, numite „Ostroavele Albe”, locuiesc Blajinii, consideraţi a fi primii oameni de pe Pământ.
Cumva, aceștia ar putea fi considerați echivalentul Uriașilor de altădată sau al Nefilimilor.
La început, la izvor, apa este limpede, dar, pe măsură ce înconjoară de trei/şapte sau nouă ori Pământul, îndreptându-se spre „Sorbul Pământului,” pentru a se vărsa în Iad, devine tot mai tulbure, transformându-se, în final, în râu de flăcări, potrivit destepti.ro.
Conform scriitorului și folcloristului Tudor Pamfile, în multe zone ale ţării exista obiceiul ca obiectele care nu se pot da de pomană sau trebuie aruncate fără a fi „spurcate” (resturi de lumânări, icoane deteriorate, candelele sparte etc.), să fie duse la râu.
„Apa Sâmbetei” poartă sufletele celor morți spre Iad - Foto: Arhiva
Și asta, pentru că, tot în credința populară, toate râurile ajung în „Apa Sâmbetei”, iar obiectele vor ajunge şi ele pe tărâmul celălalt.
Citește și: Ce înseamnă „victorie a la Pirus”, de fapt? Care a fost evenimentul ce a dus la apariția expresiei?
Dintr-o astfel de credinţă a derivat şi expresia „s-a dus pe apa sâmbetei”, cu înţelesul a se pierde, a se prăpădi, a se irosi, a se distruge.
Pe de altă parte, o formulare de felul „Duce-te-ai pe Apa Sâmbetei” are valoarea unui blestem cu sensul a dispărea/a pieri (dinaintea ochilor.) sau chiar a înceta să mai existe, a muri.
„Apa Sâmbetei” este patronată de Sfânta Sâmbătă, personaj care apare în nenumărate basme româneşti. Ziua de sâmbătă, prin tradiție, este o zi nefastă, o zi a morților.
Citește și: Ce înseamnă „boala lui Calache”, de fapt? Personajul era să devină domnitor al Țării Românești
„Credinţele unanime leagă ziua de sâmbătă de morţi şi mai ales de pomenirea lor. Este ziua când morţilor le sunt aduse ofrandele.
Drumul către cei răposaţi va fi prin imperiul Sf. Sâmbete, adică în ziua sâmbetei ne putem apropia de cei morţi.
Este considerată o zi importantă, mai mare cu un ceas ca celelalte zile”, scrie Antoaneta Olteanu, în lucrarea „Mitologie română”, vol. II, citată de fundatiacaleavictoriei.ro.
