Când au apărut lingurile în Țările Române? Ele sunt printre cele mai vechi ustensile inventate de om. Spre deosebire de furculiţe şi de cuţite, care necesitau un oarecare efort de modelare, lingurile veneau din natură, sub forma scoicilor.
Când au apărut lingurile în Țările Române? Constantin Brâncoveanu le-a inclus în zestrea fiicei sale
De când au apărut, oamenii au avut nevoie de o ustensilă pentru a culege mâncarea. Uneori, mâncatul cu mâinile nu era suficient, deoarece era ineficient, murdar și neigienic. Acesta este motivul pentru care lingura și-a luat locul de drept pe masa de cină.
La fel ca și „colegii” săi de masă - cuțitul și furculița - designul lingurii este simplu. Luați o versiune mai mică a unui castron puțin adânc și atașați-i un mâner. Iată! Ați creat lingura. Dar istoria lingurii nu a fost atât de simplă.
Cuvântul „lingură” provine din „cochlea” în greacă și latină, care înseamnă „cochilie spiralată”, deoarece cochiliile erau adesea folosite ca linguri la început, datorită formei și dimensiunii lor.
Lingura pe care o cunoaștem astăzi a început să prindă contur abia când oasele au fost atașate ca mânere.
Citește și: Când au apărut furculițele în Țările Române? Ludovic al XIV-lea le credea „unelte ale diavolului”
Primele variante ale lingurilor au fost realizate din materiale care erau cel mai ușor accesibile fiecărei civilizații antice care le foloseau. Aproape fiecare parte civilizată a lumii a folosit linguri, într-o formă sau alta de-a lungul istoriei.
Ulterior, oamenii au utilizat oase ciolplite de animale ori au cioplit linguri din lemn. Vechii egipteni foloseau linguri de fildeş, lemn, sticlă, în cadrul ceremoniilor religioase.
Tacâmuri vechi din lemn - Foto: Pinterest.com
Vechea Romă Antica folosea şi lingura, şi linguriţa, iar grecii se foloseau de linguri de lemn pentru a consuma găbenuşul ouălor fierte, conform history.com.
Istoricii nu pot determina momentul exact în care a fost inventată lingura, dar arheologii pot indica dovezi din jurul anului 1000 î.Hr. ale lingurilor din Egiptul Antic realizate din lemn, fildeș, silex și piatră, unele dintre ele fiind împodobite cu hieroglife sau simboluri religioase.
Deși erau departe de tacâmurile moderne cu opțiuni elegante de acoperire a culorilor, aceste ustensile erau deținute doar de faraoni.
În alte părți ale lumii, lingurile din dinastia Shang din China erau în general confecționate din os. Grecii și romanii antici, în special cei bogați, au început să confecționeze linguri din bronz și argint.
Acest lucru a continuat până în Evul Mediu, când lingurile erau confecționate din coarne de vacă, lemn, alamă și staniu. Dacă putea fi modelat, putea fi o lingură.
Citește și: Când au apărut eugeniile, desertul preferat al românilor în comunism? Cât costă acum?
În Rusia, lingurile au început să fie folosite cu câteva secole mai devreme decât în alte țări europene. Cronicile menționează ordinul domnitorului Vladimir (secolul al X-lea) către meșteri, pentru fabricarea lingurilor de argint pentru întreaga sa curte, scrie ifashion-ro.decorexpro.com.
La acea dată, în Rusia, lingurile de lemn erau deja folosite peste tot. În unele familii, meșterii își făceau propriile dispozitive pentru a mânca alimente. Dar, în cele mai multe cazuri, au folosit produse din linguri artizanale.
Materialele folosite au fost lemnul de arțar, mesteacăn, tei, prun, măr și aspen (asemănător mesteacănului). Erau produse simple și practice. Au fost sculptate și pictate mult mai târziu.
Pe de altă parte, primele mențiuni ale lingurii în Anglia datează din 1259, de pe vremea regelui Eduard I. În acea perioadă, lingurile nu erau folosite doar ca ustensile de mâncare, ci, la fel ca în Egiptul Antic, lingurile aveau semnificație în ceremonii ca semn de bogăție și putere.
Diferite tipuri de linguri - Foto: Pinterest.com
În timpul încoronării unui nou rege britanic, suveranul nou numit era uns cu o lingură ceremonială. Mai târziu, era dăruită la creştinare, drept cadou de botez. Cei mai bogaţi obişnuiau să dăruiască 12 linguri, simbolizându-i pe cei 12 apostoli.
Oțelul a devenit materialul obișnuit pentru linguri în secolul al XIV-lea, făcându-le mai accesibile pentru o mare parte a claselor inferioare și mijlocii. În secolul al XV-lea a apărut singura variantă reală a designului tipic, o lingură pliabilă care putea încăpea în buzunare pentru o călătorie ușoară.
În timpul epocii Tudor, în secolul al XVI-lea, seturile de linguri de apostol, sau linguri cu o imagine a unui sfânt sau apostol la capătul mânerului, au devenit cadouri de botez obișnuite.
Curând, lingurile de botez cu materiale care reflectau clasele sociale au fost comune pentru toate categoriile sociale. Cei bogați se nășteau literalmente cu linguri de argint în gură.
Moda lingurilor prețioase, asociate cu bogăția și rangul înalt social a ajuns și în Țările Române spre finalul secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, între 1688-1714.
Citește și: Cine a făcut ketchup românesc în regimul Ceaușescu? Care este originea sosului? Nu conținea roșii
Dar, atât lingurile, cât și furculițele nu erau folosite decât la evenimente absolut speciale, obiceiul mâncatului cu mâna persistând încă în această zonă a Europei.
E drept, după ce-și foloseau degetele pentru a mînca, domnitorii și boierii și le spălau în mici ligheane din argint, care erau adevărate capodopere de artă.
În listele cu zestrea pe care domnitorul i-a oferit-o uneia dintre fetele sale, Stanca, în 1692, la căsătoria acesteia, sunt menționate, alături de mult aur, argint, blănuri și pietre prețioase, și un set complet de tacâmuri, ce conținea inclusiv furculițe și linguri din aur.
„Existența furculițelor plasează curtea lui Brâncoveanu pe un picior de superioritate față de contemporanul său, Ludovic al XIV-lea, care refuza să se servească de acest instrument și prefera degetele pentru tocănița de pasăre, în timp ce alții utilizau doar lingura și cuțitul”, scrie istoricul Matei Cazacu citându-l pe Fernand Braudel, potrivit eisberg.ro.
Sigur că atunci când țăranul român a descoperit lingura, aceasta a fost confecționată cu predilecție din lemn, lucru care a rămas și azi în tradiția autohtonă, mai ales când este preparată mămăliga sau alte mâncăruri, în special la ceaun.
Lingura a suferit mai multe modificări de design de-a lungul Renașterii și până în secolul al XVIII-lea. Atunci a fost descoperit aluminiul, iar primele tacâmuri realizate din acest metal erau servite doar oaspeților distinși, restul mesenilor folosindu-le pe cele din argint.
În același secol, lingurile rotunde și-au căpătat aspectul oval familiar și confortabil. În plus, moda înrădăcinată de a bea ceai a dus la producția de tacâmuri de diferite dimensiuni, astfel apărnd și lingurițele.
Germanul E. Geithner a fost primul din Europa, în 1825, care a produs tacâmuri dintr-un aliaj de cupru, zinc și nichel, numit Argentane.
Aliajul era mai ieftin decât argintul, așa că mulți producători europeni au început să-l folosească pentru produsele lor. Astăzi, astfel de linguri se numesc cupronickel și încă nu și-au pierdut popularitatea.
Descoperirea oțelului inoxidabil la începutul secolului trecut a reprezentat un moment decisiv în istoria tacâmurilor. Acum, acest metal a format baza pentru 80% din toate lingurile de pe planetă. Cromul, inclus în compoziția produsului, îl protejează de coroziune.
Astăzi, lingurile sunt fabricate din diferite metale și aliaje, dar argintăria este încă ținută la mare cinste.
Apoi, designul modern, un castron îngust, de formă eliptică, cu un capăt rotunjit al mânerului, s-a menținut pentru secolele care au urmat.
