Adăugaţi şi banii la toate aceste ingrediente, spune un studiu nou, şi deja dăm de probleme. Evaluarea cu precizie a ceea ce studiul numeşte „calitatea răspunsurilor, acţiunilor şi afirmaţiilor noastre“ este crucială în multe aspecte ale vieţii. Vrem să ştim nu numai că doctorul sau brokerul nostru de investiţii sunt siguri atunci când ne fac o recomandare, dar şi că încrederea pe care o au este, la rândul ei, de încredere. Iar această afirmaţie este adevărată în cazul oricui îi cerem sfaturi, inclusiv în ceea ce ne priveşte.
Însă este dificil să le acordăm deciziilor noastre nivelul exact de încredere de care este nevoie, inclusiv să le calibrăm acurateţea. „Deseori supraevaluăm probabilitatea de a avea dreptate“, scriu economistul Maël Lebreton de la Universitatea din Amsterdam şi colegii săi în Science Advances/Descoperiri ştiinţifice.
Şi cum se schimbă estimarea aceasta când alegerile noastre sunt însoţite de prezenţa banilor? Pentru a afla, Lebreton şi colegii lui au supus 104 persoane unei serii de teste vizuale folosind imagini de tip Gabor – imagini în alb şi negru care păcălesc creierul şi sunt deseori folosite în experimentele despre percepţie. În fiecare dintre teste, participanţii au trebuit să decidă care dintre cele două imagini aveau un contrast mai mare. Apoi, pe o scală de 50 până la 100 de procente, au evaluat cât de încrezători erau în răspunsul lor. La început, însă, cercetătorii au crescut miza, spunându-le participanţilor că vor câştiga sau pierde bani în funcţie de acurateţea răspunsurilor.
În parte, banii au ajutat. Gândul de a nu-i pierde i-a făcut pe unii dintre participanţi să aleagă mai bine răspunsurile corecte faţă de cele incorecte. Dar i-au şi determinat pe participanţii care şi-au acordat punctaje mari să fie şi mai siguri de ei. „Premiza câştigului le-a sporit încrederea generală“, spune Lebreton. „Perspectiva pierderilor a diminuat-o“. Dacă o persoană era deja sigură de răspuns, banii nu s-au adăugat la parţialitatea sa, pur şi simplu au multiplicat-o.
Tomas Folke, psiholog la Universitatea Cambridge, atrage atenţia că, din cauză că stimulentele au fost destul de modeste – de la 10 cenţi la 10 dolari – extrapolarea la scenarii mai dramatice ar fi forţată. De asemenea, e neclar dacă parţialitatea sporită s-a petrecut ca urmare a faptului că ameninţarea pierderii a ascuţit presupunerile participanţilor sau le-a diminuat încrederea.
Cu toate acestea, descoperirile ridică întrebări despre cea mai bună cale de a folosi stimulentele financiare. Oferirea de bonusuri generoase unor experţi pentru o decizie precisă, de exemplu, „ar putea, în mod paradoxal, să îi determine să emită judecăţi supraevaluate“, spune Lebreton. De asemenea, studiul ne arată cât de puţin ne putem baza pe judecăţile noastre de zi cu zi. „Există numeroşi factori fiziologici şi psihologici care ne determină să fim părtinitori“, spune Lebreton. Banii, mediul înconjurător şi felul în care am fost crescuţi sunt doar câţiva dintre ei. „Suntem departe de a lua decizii pe baze raţionale“.
