„Trolls World Tour” aduce creaturile fantastice într-o nouă aventură. Trebuie să îşi apere cele şase stiluri muzicale inventate, după ce liderul unei trupe rock ameninţă că le va fura muzica.
În primul weekend pe marile ecrane româneşti, filmul a fost vizionat de 9.698 de spectatori şi a generat încasări de 205.133 de lei, potrivit cifrelor furnizate News.ro de Cinemagia.
Filmul de acţiune „Un hoţ cinstit/ Honest Thief”, cu Liam Neeson în rol principal, regizat de Mark Williams, a coborât un loc în listă, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de 148.237 de lei şi a fost vizionat de 6.157 de spectatori.
Un loc a pierdut şi comedia „Un tataie de coşmar/ The War with Grandpa”, cu Robert De Niro în rol principal, care s-a clasat pe poziţia a treia. În al patrulea weekend de la debut, filmul a fost vizionat de 3.881 de spectatori şi a generat încasări de 85.913 lei.
Lungmetrajul de acţiune „Ava”, regizat de Tate Taylor, cu Jessica Chastain în rol principal, a debutat pe poziţia a patra, cu 3.067 de spectatori şi încasări de 67.030 de lei.
Ava este o asasină ce lucrează pentru o organizaţie clandestină a unei agenţii guvernamentale. După ce o operaţiune eşuează, este nevoită să lupte pentru propria supravieţuire. Din distribuţie fac parte John Malkovich, Common, Geena Davis şi Colin Farrell.
Lungmetrajul live-action „Mulan”, produs de Disney, a coborât două locuri în top, până pe cinci, după ce, în al patrulea weekend de la debut, a generat încasări de 66.234 de lei.
Thrillerul „Tenet” al lui Christopher Nolan, una dintre puţinele mari producţii de la Hollywood care au fost lansate anul acesta, a părăsit top 5, după cinci weekenduri de la lansare. La finalul săptămânii, filmul a fost vizionat de 2.173 de spectatori şi a generat încasări de 49.328 de lei. În total, în România, lungmetrajul a obţinut cele mai mari încasări din ultima jumătate de an, de 1.460.890 de lei. La nivelul întregului an, el se află pe locul zece.
Actualul top 10 este completat de drama romantică „După ce ne-am certat/ After We Collided”, animaţia „Salvaţi de crănţănei/ Animal Crackers”, comedia „Made in Italy” şi de filmul horror „Noii mutanţi/ The New Mutants”.