Regulamentului privind serviciile digitale a fost adoptat la nivelul Uniunii Europene în octombrie 2022. Din august 2023, s-a aplicat doar platformelor online foarte mari (VLOP) sau motoarelor de căutare online foarte mari (VLOSE), iar din 17 februarie 2024 se aplică în integralitate, inclusiv tuturor furnizorilor de servicii intermediare, și în România.
ANCOM a fost desemnată la 1 martie 2023, de către Guvernul, drept coordonator al serviciilor digitale din România. Apoi, în perioada octombrie - decembrie 2023, ANCOM și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au supus consultării publice proiectul de lege care stabilește măsurile legislative naționale necesare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul DSA) în România. Iar pe 22 martie 2024 a intrat în vigoare Legea 50/2024 privind serviciile digitale.
Citește și: „Smishing”-ul, o metodă din ce în ce mai folosită de hoții online. Cum funcţionează? Implică SMS
ANCOM: Ce e ilegal offline e ilegal și online
Cum ANCOM e coordonator al serviciilor digitale din România, instituția a organizat un workshop în care au fost explicate principalele prevederi ale DSA și obiectivele regulamentului.
Pe scurt, reprezentanții ANCOM au explicat că, practic, „tot ce e ilegal offline, în viața reală, e ilegal și online”.
Obiectivul general al Regulamentului DSA este acela de a consolida Piața Unică Digitală, prin instituirea unui cadru juridic modern pentru serviciile digitale și prin asigurarea faptului că furnizorii de servicii digitale prezenți în Uniunea Europeană acționează responsabil pentru a atenua riscurile care provin din utilizarea serviciilor lor, respectând valorile Uniunii Europene și protejând drepturile fundamentale.
ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale din România, este responsabilă de toate aspectele legate de supravegherea și de asigurarea respectării Regulamentului de către furnizorii de servicii intermediare.
În această calitate, instituția este punct de contact unic în ceea ce privește aplicarea Regulamentului și raportarea unor date și/sau informații către Comisia Europeană și/sau către coordonatorii serviciilor digitale din celelalte state membre.
Citește și: Românilor le place să-și cheltuiască banii online. România e pe locul 12 în Europa la e-GDP
De asemenea, Autoritatea este membru al Comitetului european pentru servicii digitale – organism consultativ independent format din Coordonatorii naționali, care va sprijini efectuarea investigațiilor comune, va emite avize și recomandări și va promova elaborarea și punerea în aplicare a orientărilor și rapoartelor privitoare la subiectele abordate de Regulament.
În aplicarea normei naționale, ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale, urmează să adopte și legislație secundară (decizii ale instituției).
Regulamentul privind serviciile digitale: Ce aduce nou?
- termeni și condiții transparente pentru utilizarea platformelor online
- o mai bună cunoaștere a adevăraților vânzători ai produselor pe care le cumpără utilizatorii
- noi măsuri de protecție pentru minori în mediul online
- destinatarii serviciilor sunt informați și pot contesta eliminarea conținutului lor de către furnizorii de platforme online
- interdicții privind comunicările cu caracter publicitar de pe platformele online, bazate pe crearea de profiluri, atunci când destinatarul serviciului este minor sau când sunt utilizate date personale sensibile
- mecanisme rapide de răspuns în situații de criză, cu măsuri suplimentare de gestionare a riscurilor în cazul crizelor de sănătate publică și de securitate
ANCOM nu joacă rol de moderator. Ce poate face
Deși este în sarcina ANCOM, în calitate de DSC, să verifice modul în care furnizorii de servicii intermediare respectă obligațiile ce le revin conform Regulamentului privind serviciile digitale, nu face parte din misiunea ANCOM să îndeplinească un rol de moderare a conținutului, să acționeze ca organism de apel împotriva deciziilor furnizorilor de servicii intermediare în legătură cu conținutul ilegal sau să acționeze ca autoritate extrajudiciară în litigiile dintre diferite părți sau diferiți utilizatori cu privire la conținutul ilegal.
Plângerile referitoare la conținutul ilegal nu sunt soluționate de către ANCOM. Dar, pe baza analizei plângeriilor primite, ANCOM poate:
- declanșa o investigație, în limitele competențelor stabilite, în situația în care furnizorul de servicii digitale este stabilit în România
- transmite plângerea către coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire a furnizorului de servicii intermediare, conform competențelor acestuia, însoțită de un aviz care conține concluziile unei evaluări primare a plângerii, dacă acest lucru este considerat oportun
- informa petentul cu privire la redirecționarea plângerii într-un termen de maximum 15 zile de la data depunerii plângerii, iar cu privire la soluționarea plângerii în cel mult 90 zile de la primirea acesteia
Cine poate sesiza ANCOM?
Orice persoană fizică sau juridică, destinatar al serviciilor intermediare, care are domiciliul sau reședința, respectiv sediul, în România sau orice organism, organizație sau asociație mandatată să exercite în numele destinatarilor serviciilor drepturile conferite de Regulamentul privind serviciile digitale și care are motive să creadă că furnizorul acelui serviciu nu își îndeplinește obligațiile conform Regulamentului privind serviciile digitale poate sesiza ANCOM.
De ce informații e nevoie pentru a face o plângere la ANCOM
- Numele furnizorului (inclusiv URL) care face subiectul plângerii și alte detalii care pot ajuta la identificarea acestuia
- Detaliile demersurilor întreprinse de tine către furnizor (raportarea inițială, revenirea/plângerea) sau către un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor
- Detaliile plângerii tale, incluzând motivul pentru care consideri că furnizorul nu și-a respectat obligațiile conform Regulamentului privind serviciile digitale
- URL-uri, capturi de ecran sau alte dovezi care pot ajuta la înțelegerea/evaluarea plângerii tale
Ce trebuie să conțină, în mod obligatoriu, plângerea
- nume, prenume, adresa de domiciliu sau de reședință și o adresă de poștă electronică