Pandemia a readus PC-urile la viață. Laptop-urile și tabletele pe plus, smartphone-urile pe minus

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 09.10.2020 - 13:39
Multe activități cotidiene s-au mutat în online / Foto: theguardian.com
Multe activități cotidiene s-au mutat în online / Foto: theguardian.com

Pentru producătorii de desktop-uri, laptop-uri și tablete, pandemia de COVID-19 este mană cerească. Vânzările au explodat începând din al doilea trimestru al anului, odată cum impunerea restricțiilor. Iar ”vedeta COVID-19” este PC-ul, care, în ultimii ani, căzuse în disgrație.

SHARE

Laptop-urile din ce în ce mai ușoare, smartphone-urile și tabletele din ce în ce mai performante i-au făcut pe mulți să uite de PC-uri. Dacă unii și-au păstrat desktop-urile mai mult ca piese de mobilier, alții nici nu s-au mai gândit să-și cumpere astfel de dispozitive. Până acum, însă.

Cum pandemia și măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 a dus multe activități în mediul online, oamenii au redescoperit utilitatea calculatorului personal. Doar că, surpriză, ori nu aveau, ori cele vechi, de peste 4-5 ani, nu făceau față tehnic cerințelor pentru videoconferințe sau cursuri online.

Prin urmare, vânzările de PC-uri au explodat. Sigur, a crescut și cererea de laptop-uri și tablete performante, precum și cea de webcam-uri, căști, microfoane și alte accesorii hardware, dar cea pentru desktop-uri le-a eclipsat pe toate, potrivit datelor statistice ale International Data Corporation (IDC), una dintre cele mai importante companii de consultanță pentru industria IT&C.

În martie, imediat după izbucnirea pandemiei, rafturile de PC-uri au rămas goale, producătorii înregistrând rupturi de stocuri din cauza închiderii fabricilor de componente din China. Dar problemele nu au durat mult, producătorii legând noi și noi lanțuri logistice. Așa că, la sfârșitul celui de-al doilea trimestru, livrările globale de PC-uri au urcat cu 11,2%.

Cum ipotetic vorbind, din cauza pandemiei, de exemplu, tata lucrează online din birou, mama din living și copiii ”merg” la școală din camera lor, a crescut și interesul pentru laptop-uri și tablete performante. Doar Apple, de pildă, a raportat vânzări în creștere cu 31% pentru iPad-uri și cu 22% pentru Mac-uri, la sfârșitul lunii iulie.

HP a anunțat o creștere a veniturilor sale din segmentul sistemelor personale cu 42%, în cel de-al treilea trimestru fiscal. Iar Lenovo Group, cel mai mare producător de PC-uri din lume, a raportat în august, la sfârșitul celui de-al treilea trimestru fiscal, o creștere cu 45% a veniturilor pe segmentul PC.

Gianfranco Lanci, președintele Lenovo Group, a explicat că ”oamenii au descoperit că PC-ul pe care îl utilizau ocazional acasă nu mai face față. Nu a crescut neapărat numărul de clienți noi de PC, ci cel al oamenilor care își înlocuiesc PC-ul”.

Nu în cele din urmă, Dell Technologies a raportat o creștere cumulată de 25% a cererii pentru PC-uri și sisteme de jocuri high-end Alienware, ceea ce demonstrează că în pandemie și o parte din distracție s-a mutat online.

Analiștii IDC nu apreciază, însă, că noua poveste de dragoste pentru PC-uri va dura prea mult. Dar, cel puțin pentru 2021, trend-ul este ascendent.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te