Ce sunt NFT-urile, bunurile digitale care au devenit un fenomen lumea licitațiilor

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 16.02.2022 - 18:31
Ce sunt NFT-urile, bunurile digitale care au devenit un fenomen lumea licitațiilor. / Foto: medium.com
Ce sunt NFT-urile, bunurile digitale care au devenit un fenomen lumea licitațiilor. / Foto: medium.com

NFT-urile, obiecte speculative foarte apreciate de colecţionari, au devenit un veritabil fenomen în sălile de licitaţii şi au transformat piaţa operelor de artă şi a culturii, însă utilizarea lor de către neofiţi rămâne o procedură care nu este la îndemâna tuturor.

SHARE

Denumirea "NFT" este un acronim în limba engleză pentru "Non-Fungible Token", sintagmă tradusă prin "Jeton nefungibil", adică un obiect care nu poate fi schimbat contra unui echivalent (de exemplu, o bancnotă de 5 euro schimbată contra altei bancnote de 5 euro).

Un NFT este un "obiect digital" a cărui proprietate poate fi urmărită. Concret, este vorba despre un contract, ale cărui reguli sunt definite printr-un cod informatic, ce are la bază un obiect virtual sau real.

Aceste reguli pot să limiteze numărul exemplarelor disponibile spre vânzare, să autorizeze o "reeditare" sau să organizeze un sistem de redevenţe ce permit remunerarea autorului original al unei opere cu ocazia fiecărei tranzacţii.

Este vorba despre un nou tip de active digitale, după modelul criptomonedelor precum Bitcoin, care utilizează tehnologia Blockchain, adică un repertoriu de autentificare partajat între o multitudine de indivizi fără o autoritate centrală, notează Agerpres, citând ednh.news.fr.

Citește și: Scandalul Parcului Verdi revine. Oana Cuzino și Yoav Shtern cer 2,2 mil. euro de la PMB

Cine cumpără NFT-uri?

Mai ales colecţionarii sau speculatorii, care speră să poată să le vândă mai târziu şi să obţină un profit.

În consecinţă, NFT-urile au devenit miza mai multor licitaţii spectaculoase, precum vânzarea primului mesaj expediat de CEO-ul Twitter contra sumei de 2,9 milioane de dolari.

Ele sunt utilizate şi în jocuri video, cinematografie, muzică, dar fac şi obiectul unor iniţiative mai originale, precum cumpărarea unui teren virtual sau creşterea unor cai de curse virtuali.

Citește și: J.D. Power: Top-ul celor mai fiabile mașini 2022. Ține cont de rata de defect de-a lungul a trei ani

Cum funcţionează NFT-urile?

La fel ca în cazul criptomonedelor, sunt posibile cumpărarea şi vânzarea de NFT-uri pe platforme specializate.

În timpul unei tranzacţii, nu este neapărat livrat obiectul desemnat prin NFT, ci doar un certificat de autenticitate înregistrat în listele blockchain ale proprietarului.

Pentru conservarea drepturilor sale asupra acelui certificat, un portofel digital este indispensabil, fie că este vorba despre un software ce ia forma unei extensii pentru un brower web, fie despre un obiect conectat securizat ce are forma unui stick USB.

Înaintea tranzacţiei, acel portofel va trebui să fie aprovizionat cu o criptomonedă, dar este la fel de posibil ca utilizatorul să "creeze" el însuşi un NFT, cu ajutorul unor cunoştinţe informatice.

Citește și: Constructorii auto din Europa atenționează politicienii UE: Electrificarea forțată, nerealistă

Care sunt riscurile NFT-urilor?

Cumpărarea, vânzarea şi utilizarea unui NFT rămân astăzi operaţiuni tehnice şi uneori puţin înţelese, ceea ce poarte să genereze anumite riscuri pentru investitori.

Pentru fiecare interacţiune cu blockchain, anumite cheltuieli sunt necesare pentru remunerarea persoanelor care se ocupă cu verificarea tranzacţiilor.

Aşa cum explică un raport publicat recent de platforma specializată Chainalysis, "cumpărarea de NFT-uri nou create dintr-o colecţie aşteptată cu mare interes reprezintă un proces extrem de concurenţial, cu mii de utilizatori care speră să cumpere în acelaşi moment".

În aceste cazuri, numeroasele tranzacţii nu ajung toate la finalizare, însă cheltuielile rămân valabile şi sunt uneori destul de mari, în funcţie de cursul de schimb al criptomonedelor utilizate adeseori ca mijloc de plată.

Unii dintre cumpărători sunt hotărâţi să reuşească şi pot utiliza roboţi (software-uri puternice pentru a plasa comenzile - n.r.), fapt care face întreaga operaţiune să devină încă şi mai nesigură pentru un investitor debutant.

"Datele sugerează că NFT-urile sunt departe de a fi o investiţie infailibilă", subliniază experţii de la Chainalysis, ceea ce explică faptul că obiectele şi colecţiile NFT sunt adeseori vândute la un preţ mai bun acelor pasionaţi care au participat la promovarea proiectului.

În 2021, "un foarte mic grup de investitori foarte experimentaţi a câştigat cea mai mare parte a profiturilor asociate colecţiilor de NFT-uri", potrivit raportului Chainalysis.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te