Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a comentat evenimentele care s-au petrecut ieri, la Parlament şi în afarea acestuia. Bănescu vorbeşte desspre "creştinism vs huliganism", pomeneşte despre "cuţitele" şi "stridenţele" care au apărut ieri.
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a lansat un atac dur, pe pagina sa de Facebook, la adresa unui „reprezentant oficial al Bisericii”. Bănescu nu a dat nici un nume, dar aluziile sunt evident adresate arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie.
Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, i-a blestemat pe preoții și credincioșii care frecventează Biserica de la Mănăstirea Frăsinei. Despre aceasta, se spune că ar fi fost construită pe un loc blestemat anterior de Sfântul Ierarh Calinic, în secolul al XIX-lea.
Certificatul verde este un document care are o raţiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Vasile Bănescu le cere credincioșilor să ia în serios pandemia de Covid, chiar și în ultimul ceas.