Poliţia italiană a destructurat un grup care propaga pe reţelele sociale idei antisemite şi rasiste, operaţiunea autorităţilor vizând douăsprezece neonazişti prezumaţi, printre care o femeie aleasă deja "Miss Hitler" într-un concurs organizat de reţeaua socială rusă VK.
Pentru ca ţara să meargă mai departe după condamnarea istorică a ucigașului lui George Floyd, Joe Biden trebuie să repare criza din justiţia penală la a cărei creare a contribuit.
Meciul câștigat de echipa de tineret a României cu Ungaria, la Budapesta, nu a fost lipsit de incidente rasiste, chiar dacă nu au fost suporteri în tribune. Marius Marin, căpitanul echipei, a spus că maghiarii i-au jignit tot timpul pe români pe care i-au făcut țigani.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a lansat un apel vineri de la Atlanta la răspuns în faţa violenţelor cărora le sunt victime americanii de origine asiatică, subliniind că mulţi dintre ei trăiesc acum în "frică", notează AFP.
Meghan a spus în interviul cu Oprah Winfrey că fiului lor, Archie, în vârstă de un an, i-a fost negat titlul de prinţ din cauza îngrijorărilor existente în rândul familiei regale legate de culoarea pielii sale. În realitate, există o procedură regală.